M***** M**** I****
ReclamantS********* D* A******** R********** C*** I******** S*
PârâtÎNCH/ Camera de Consiliu din data de 06 iulie 2015 Dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei nr.3799, pronunţate în dosarul nr. 39108/215/2013 al Judecătoriei Craiova, în sensul că în loc de menţiunea eronată " Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 30.875 lei, reprezentând despăgubire” se va consemna corect „Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 33.177 lei, reprezentând despăgubire”. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 iulie 2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.07.2015HOT/20.03.2015 Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 30.875 lei, reprezentând despăgubire. Obligă pârâta să plătească reclamantului penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate raportat la debitul principal, începând cu data de 20.08.2013 şi până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3.602 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 martie 2015.
Hotarare 3799/2015 din 20.03.2015ÎNCH/13.03.2015 Amână pronunţarea la data de 20 martie 2015, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 martie 2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2015ÎNCH/06.03.2015 Amână pronunţarea la data de 13 martie 2015, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 martie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2015Amână cauza pentru ca expertul să răspundă la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 16.01.2015Amână cauza pentru ca expertul asistent să semneze punctul de vedere cu privire la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 05.12.2014Amână cauza pentru a se emite adresă către expert pentru a întocmi şi depune raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 24.10.2014Amână cauza pentru lipsa de procedură.
Incheiere de sedinta din 19.09.2014Amână cauza pentru a se achita onorariul pentru expert.
Incheiere de sedinta din 27.06.2014Amână cauza pentru a se solicita dosarul de daună.
Incheiere de sedinta din 16.05.2014administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 28.03.2014