Dosar 3910/113/2013 din 19.12.2013

omorul (art. 174 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3910/113/2013
Data dosar:
19.12.2013
Instanta:
Tribunalul Brăila
Departament:
Sectia Penala
Obiect:
omorul (art. 174 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2014 la ora 9:00

    Complet: 5 FP
  • Condamnare

    În baza art. 174 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 3201 C.pr.pen condamnă pe inculpatul C********* M***** la o pedeapsă principală de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. „a” teza a II-a şi lit. „b” C.pen. pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracţiunii de omor, împotriva victimei Apostu Ion faptă săvârşită în noaptea de 28/29.10.2013. În baza art. 71 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. „a” teza a II-a, lit. „b” şi lit. „e” C.pen. pe toată durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C.pen. din pedeapsa principală de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, deduce durata reţinerii şi durata arestării preventive din data de 29.10.2013 la zi. În baza art. 350 C.pr.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului C********* M*****. În baza art. 357 alin. (2) lit. „e” C.pr.pen. în referire la art. 109 alin. (5) C.pr.pen. dispune restituirea, către părţile vătămate, la cererea acestora, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a unui fes de culoare bleumarin cu înscrisul ”Game” care a aparţinut victimei, înregistrat la poziţia nr. 12/2013 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Brăila (coletul plic nr. 1). În baza art. 357 alin. (2) lit. „e” C.pr.pen. în referire la art. 109 alin. (5) C.p.p. dispune restituirea către inculpat, la cererea acestuia, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a următoarelor bunuri, înregistrate la poziţia nr. 12/2013 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Brăila: - un telefon mobil marca Samsung, model GT-E 1200 cu carcasă de culoare neagră, prezentând grad de uzură, datorită folosinţei îndelungate cu seria IMEI 355850/05/615078/1, cartela SIM Cosmote cu seria 894030213796084905; - un încărcător pentru telefon mobil marca Samsung; - un pantalon tip blue jeans (coletul plic nr. 7). În baza art. 357 alin. (2) lit. „f” C.pr.pen. în referire la art. 109 alin. (3) C.pr.pen. dispune păstrarea de către Tribunalul Brăila, până la soluţionarea definitivă a cauzei, a mijloacelor materiale de probă aflate în coletele plic nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 înregistrate la poziţia nr. 12/2013 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Brăila. În baza art. 7 în referire la art. 4 alin. (1) lit. „b” din Legea nr. 76/2008 – privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul C********* M***** în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 14 C.pr.pen. şi art. 346 C.pr.pen. în referire la art. 1349, art. 1357 Cod civil şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, admite pretenţiile civile formulate în cauză, după cum urmează: Obligă inculpatul C********* M***** să plătească despăgubiri civile astfel: 1.- părţii civile C****** L***** suma de 21.000 lei din care suma de 1.000 lei reprezintă despăgubiri pentru daune materiale, respectiv cheltuielile făcute cu înmormântarea victimei Apostu Ion şi pomenirile făcute potrivit tradiţiei creştin-ortodoxe şi suma de 20.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale. 2.- părţii civile A***** G******* suma de 20.000 lei din care suma de 500 lei reprezintă despăgubiri pentru daune materiale, respectiv cheltuielile făcute cu înmormântarea victimei Apostu Ion şi pomenirile făcute potrivit tradiţiei creştin-ortodoxe şi suma de 19.500 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale. 3.- părţii civile A***** N*** suma de 21.000 lei din care suma de 1.000 lei reprezintă despăgubiri pentru daune materiale, respectiv cheltuielile făcute cu înmormântarea victimei Apostu Ion şi pomenirile făcute potrivit tradiţiei creştin-ortodoxe şi suma de 20.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale. 4.- părţii civile Apostu Busuioc suma de 21.000 lei din care suma de 1.000 lei reprezintă despăgubiri pentru daune materiale, respectiv cheltuielile făcute cu înmormântarea victimei Apostu Ion şi pomenirile făcute potrivit tradiţiei creştin-ortodoxe şi suma de 20.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale. 5.- părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila suma de 399,17 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar oferite victimei Apostu Ion la data de 29.10.2013. Ia act că partea vătămată A***** C********* nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 189-191 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 3000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei reprezintă onorariile avocaţilor din oficiu. Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 400 lei reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu către Baroul Brăila [suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu dosar urmărire penală către avocat Iosef Mirabela Maria conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3325 din 30.10.2013 eliberată de Baroul Brăila şi suma de 200 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu dosar instanţă către avocat Chirilă Cristian conform delegaţiei nr. 4016 din 20.12.2013 eliberată de Baroul Brăila]. Cu apel.

    Hotarare 14/2014 din 28.01.2014
  • Sedinta din data de 21.01.2014 la ora 9:00

    Complet: 5 FP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.01.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2014
  • Sedinta din data de 14.01.2014 la ora 9:00

    Complet: 5 FP
  • Amână cauza

    pentru lipsă de procedură cu partea vătămată Apostu Busuioc.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2014
  • Sedinta din data de 20.12.2013 la ora 9:00

    Complet: 5 FP
  • Amână cauza

    În baza art. 3001 alin. (1) şi (3) C.pr.pen. în referire la art. 160b C.pr.pen. şi art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen. menţine starea de arest a inculpatului C********* M*****. Cu recurs.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 20.12.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD