S***** T********
ReclamantC******* N******* A********** R******* D* V***
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind drepturile băneşti aferente perioadei 01.01.2010 – 22.10.2010, invocată din oficiu de instanţă. Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman şi însuşită de reclamanta membră de sindicat Oprea Angelica împotriva pârâtului Colegiul Naţional „Anastasescu”. Obligă pârâtul să reîncadreze reclamanta Oprea Angelica începând cu data de 23.10.2010 în baza Legii nr. 330/2009, respectiv 01.01.2011 în baza Legii nr. 284/2010, cu un salariu lunar calculat în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, respectiv octombrie 2010, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Obligă pârâtul să plătească reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale astfel calculate şi cele efectiv acordate, pe perioada 23.10.2010 - 13.05.2011, proporţional cu timpul efectiv lucrat, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei la data plăţii. Respinge pretenţiile reclamantei aferente perioadei 01.01.2010 – 22.10.2010, constatând prescris dreptul material la acţiune. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.12.2013.
Hotarare 2989/2013 din 05.12.2013