A* B*******
InculpatA**** Z**** A** E* S**** E* W****
InculpatA****** N******** D* A*********** F******* D******* G******* R******** A F********* P****** I****
Parte civilăS*** D*** S***** P*** L********* J******* R**** I***** I****
Parte responsabilă civilmenteA****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăI. Condamnă inculpatul A* B*******, la: - 1 (un) an închisoare – pentru săvârşirea infracţiunii de evaziunii fiscale în sub forma de nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă prev. de art. 6 din Legea 241/ 2005; - 2 (doi) ani închisoare – pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sub forma sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare- fiscale prin declararea inexactă cu privire la sediul principal al SC Dede SRL prev. de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea 241/ 2005; în baza art. 5 C. pen. şi art. 65 alin. 2 C. pen. de la 1969 rap. la art. 9 alin. 1 din Legea 241/2005 interzice inculpatului pe o durată de 2 ani drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c (dreptul de a deţine funcţia de asociat sau administrator în cadrul unei societăţi) C. pen. de la 1969. În temeiul art. 5 C. pen., art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. 1 lit. c) C. pen. de la 1969 contopeşte pedepsele aplicate, iar inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 35 alin. 1 C. pen. de la 1969 interzice inculpatului pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine funcţia de asociat sau administrator în cadrul unei societăţi. În temeiul art. 12 din Legea 187/ 2012 şi art. 71 C. pen. din 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969. În temeiul art. 5 C. pen. şi art. 81 C.pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului A* B******* pe o durată de 4 (patru) ani care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. din 1969. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii. II. Condamnă inculpatul Ahmed Zarif Abd El Salam El W Akil, la: - 2 (doi) ani închisoare – pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală sub forma sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare- fiscale prin declararea inexactă cu privire la sediul principal al SC Dede SRL prev. de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea 241/ 2005; în baza art. 5 C. pen. şi art. 65 alin. 2 C. pen. de la 1969 rap. la art. 9 alin. 1 din Legea 241/2005 interzice inculpatului pe o durată de 2 ani drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c (dreptul de a deţine funcţia de asociat sau administrator în cadrul unei societăţi) C. pen. de la 1969. În temeiul art. 35 alin. 1 C. pen. de la 1969 interzice inculpatului pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine funcţia de asociat sau administrator în cadrul unei societăţi. În temeiul art. 12 din Legea 187/ 2012 şi art. 71 C. pen. din 1968, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. În temeiul art. 5 C. pen. şi art. 81 C.pen. din 1968 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului Ahmed Zarif Abd El Salam El W Akil pe o durată de 3 (trei) ani care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. din 1968. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1968 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii. În baza art. 359 alin. 1 şi alin. 2 C.pr.pen. din 1969 atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. din 1969 cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare şi asupra consecinţelor acestei revocări. În baza art. 397 alin. 1 şi art. 19 C. pr. pen. raportat la art. 1357, art. 1327, art. 1373 şi art. 1382 C. civ., admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă A****** N******** D* A*********** F****** prin Administraţia Finanţelor Publice Ilfov cu sediul în Bucureşti, str. L. Pătrăşcanu nr. 10, sector 3 şi, pe cale de consecinţă, obligă inculpatul A* B******* în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Dede SRL prin lichidator judiciar SC Royal Insolv IPURL la plata sumei de 2.056.527 lei la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi până la data achitării integrale a debitului, cu titlu de daune materiale către partea civilă. În temeiul art. 11 din Legea 241/ 2005 rap. la art. 397 alin. 2 şi art. 249 alin. 5 C. pr. pen. instituie sechestru asigurător asupra scuterului marca Qingqi 10 V cu serie motor 32008411 şi serie şasiu LAEAKA 1008B800141, proprietatea inculpatului A* B*******, până la concurenţa sumei de 2.056.527 lei. În baza art. 13 din Legea 241/ 2005, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului. În baza art. 2 şi art. 6 din OG 75/2001, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov în vederea înscrierii în cazierul fiscal. În baza art. 274 C.pr.pen. obligă inculpatul Ahmed Zarif Abd El Salam El W Akil la plata sumei de 2020 lei şi inculpatul A* B******* în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Dede SRL prin lichidator judiciar SC Royal Insolv IPURL la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către Stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţă juridică inculpatului Ahmed Zarif Abd El Salam El W Akil se va achita anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.11.2014.
Hotarare 701/2014 din 03.11.2014In temeiul art.391 alin.2 C.pr.pen., va amana pronuntarea la data de 03.11.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2014In temeiul art.391 alin.1 C.pr.pen. stabileste termen pentru pronuntare la data de 28.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2014Acorda un nou termen de judecata pentru cand se va cita martorul din rechizitoriu şi se va emite adresa catre Primaria Voluntari şi catre Primaria Buftea pentru a comunica instantei daca inculpati figureaza cu bunuri mobile sau imobile.
Incheiere de sedinta din 18.09.2014Acordă termen de judecată la data de 18.09.2014 pentru îndeplnirea procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 19.06.2014În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 37/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov privind pe inculpaţii A* B*******, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 6 şi art. 9 alin. 1 lit. f din Legea 241/2005, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. din 1968 şi A**** Z**** A** E* S**** E* W****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 9 alin. 1 lit. f din Legea 241/2005, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii A* B******* şi A**** Z**** A** E* S**** E* W****, stabilind termen de judecată la 19.06.2014. În temeiul art. 353 alin. 1 C. pr. pen. se vor cita inculpaţii la adresele indicate în faza de urmărire penală şi prin afişare la sediul Tribunalului Ilfov, partea civilă ANAF- DGFP Ilfov şi partea responsabilă civilmente SC Dede SRL. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07.05.2014.
Incheiere de sedinta din 07.05.2014In temeiul disp. art.6 alin.1 si 2 din Legea nr.255/2013 trimite cauza judecatorului de camera preliminara.
Incheiere de sedinta din 28.02.2014Acorda termen la data de 28.02.2014 pentru indeplinirea procedurii de citare cu partea responsabila civilmente si inculpatul Ahmed Zarif Abd Salam El Wakil.
Incheiere de sedinta din 31.01.2014Acorda termen la data de 31.01.2014, pentru indeplinirea procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 20.12.2013