Dosar 3979/222/2013 din 01.11.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3979/222/2013
Data dosar:
01.11.2013
Instanta:
Judecătoria Dorohoi
Departament:
Dorohoi
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2014 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul V.C.M.,pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin.1 C.pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Interzice inculpatului, în baza art. 71 alin.2 Cod penal, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal. Suspendă condiţionat, în baza art. 81 şi art. 71 alin. final Cod penal, executarea pedepselor pe o perioadă de 3 ani reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal şi pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal. Condamnă inculpatul A.C pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin.1 C.pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Interzice inculpatului, în baza art. 71 alin.2 Cod penal, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal. Suspendă condiţionat, în baza art. 81 şi art. 71 alin. final Cod penal, executarea pedepselor pe o perioadă de 3 ani reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal şi pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal. Condamnă inculpatul V.C pentru săvârşirea infracţiunii de refuz, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui vehicul sau tramvai de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prev. şi ped. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. Interzice inculpatului, în baza art. 71 alin.2 Cod penal, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal. Suspendă condiţionat, în baza art. 81 şi art. 71 alin. final Cod penal, executarea pedepselor pe o perioadă de 4 ani reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal şi pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal. Obligă inculpaţii V.C.M. şi A.C. să plătească statului câte 450 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care onorariul pentru asistenţă juridică din oficiu în faza de judecată a celor doi inculpaţi, în sumă totală de 600 lei, pentru avocat F.M. din cadrul Baroului de Avocaţi Botoşani - Biroul Dorohoi, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă inculpatul V.C. să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2014.

    Hotarare 73/2014 din 28.01.2014
  • Sedinta din data de 14.01.2014 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se cita martorii lipsă cu mandate de aducere.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2014
  • Sedinta din data de 03.12.2013 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Amână cauza

    pt. a fi citaţi martorii din lucrări

    Incheiere de sedinta din 03.12.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD