P******** D* P* L**** J********** B****
RecurentG**** I*** C******
Intimat InculpatD.p. 460 În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C .p .p . admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz împotriva sentinţei penale nr. 142/17.09.2012 pronunţată de Judecătoria Bicaz în dosarul penal nr. 397/188/2011. Casează în parte sentinţa recurată, sub aspecul omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 85 al. 1 C.p., cuantumul pedepsei rezultante de executat, durata termenului de încercare şi data de la care curge termenul de încercare, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: În temeiul art. 85 al. 1 C.p. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 162/2011, definitivă la 10.11.2011 prin nerecurare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată în cauză în cele două pedepse componente de câte 1 an închisoare. În temeiul art. 85 al. 1 C.p., art. 36 al. 1 C.p., art. 34 lit. b C.p. contopeşte pedepele aplicate în cauză cu pedeapsa pentru care a fost dispusă suspendarea condiţionată în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de 6 luni închisoare. Pedeapsă rezultantă de executat : 1 an şi 6 luni închisoare. Majorează termenul de încercare la 3 ani şi 6 luni . Stabileşte data de la care curge termenul de încercare la 10.11.2011. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.04.2013
Hotarare 460/2013 din 25.04.2013termen 25 aprilie 2013, pentru angajare apărător
Incheiere de sedinta din 14.03.2013