C**** I****
CondamnatÎn temeiul art. 455 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. raportat la art. 453 alin.1 lit. c C.pr.pen., respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul CI, deţinut în Penitenciarul Timişoara, privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa pen. nr. 1825/ 13.07.2012 a Judecătoriei Arad, MEPÎ nr. 1928/ 01.08.2012, ca neintemeiată. În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă condamnatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.03.2013.
Hotarare 822/2013 din 27.03.2013Efectuarea unei adrese către Primăria localităţi Ditrău, pentru a efectua ancheta socială la domiciliul familiei condamnatului din localitatea Ditrău str. N. Bălcescu nr. 174, judeţ Harghita, la familia CM, prin care să se constate condiţiile de viaţă atât din punct de vedere material cât şi moral, starea de sănătate a membrilor familiei petentului condamnat şi să se comunice dacă, raportat la aceste condiţii, se apreciază că, se impune întreruperea executării pedepsei. Amână judecarea cauzei la data de 27.03.2013, C4P, sala 278, pentru când se revine cu citarea petentului condamnat din Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 27.02.2013.
Incheiere de sedinta din 27.02.2013