T***** I**** I**
InculpatP****** M****
Parte civilăS******* D* U****** N*** C******
Parte civilăÎn baza art. 3201 alin. 5 Cod procedură penală. Disjunge latura civilă de latura penală. În baza art. 178 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală, introdus prin Legea nr. 202/2010 şi art. 74, alin. 1, lit. a Cod penal, raportat la art. 76, lit. d Cod penal. Condamnă pe inculpat la 1 an închisoare. In baza art. 71 alin. 2 Cod penal. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a II-a şi b din Codul penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal, adică din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 şi 82 Cod penal. Dispune suspendarea condiţionată a excutării pedepsei pe o durată de 3 ani. In baza art. 71 alin. 5 Cod penal. Dispune suspendarea predepsei accesorii constand in interdictia inculpatului de a exercita drepturile prevazute de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a II-a şi b din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. Obliga inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de recurs, in termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi, 26.02.2013.
Hotarare 26/2013 din 26.02.2013lipsa de procedura cu asiguratorul
Incheiere de sedinta din 05.02.2013cerere de amanare depusa de partea civila
Incheiere de sedinta din 22.01.2013Admite cererea.