C**** G*******
Apelant InculpatR*** E****
Apelant Parte civilăS******* C***** D* U****** P**** D** N****** O*** I***
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul C**** G******* împotriva sentinţei penale nr. 220/29.10.2013 a Tribunalului Botoşani. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în rejudecare: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, de la 6(şase) ani închisoare, la 4( patru) ani închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrarii deciziei de faţă. Respinge apelul declarat de partea civilă R*** E**** împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat. Deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului începând cu data de 29.10.la zi şi menţine această măsură. Obligă partea civilă R*** E**** să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare din apel. Celelalte cheltuieli judiciare din apel avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, ce se va vira în contul Baroului Suceava din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.12.2013
Hotarare 162/2013 din 18.12.2013Amână pronunţarea la data de 18.12.2013. Pronunţată în şedinţa publică din 16.12.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2013