V**** I** C******
InculpatT*** G****** I*****
Parte vătămatăP******** D* P* L**** J********** B*****
Reprezentant legalÎn baza art.art.386 alin.1 C.p.p. raportat la art. 5 C.p. schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracţiunea de abandon de familie prev. şi ped. de art.305 alin.1 lit.c C.p. 1969 în infracţiunea de abandon de familie prev. şi ped. de art.378 alin.1 lit.c C.p. În temeiul art. 378 alin.1 lit.c C.p. cu aplicarea art.396 alin.10 rap. la art.375 alin.1 şi 2 C.p.p. condamnă inculpatul VEGEA ION CĂTĂLIN, la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. În temeiul art. 81 C.p. 1969 raportat la art. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.p.1969. Respinge acţiunea civilă ca neîntemeiată. În baza art.274 alin.1 Cod proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 18 martie 2014, la sediul Judecătoriei Brezoi, judeţul Vâlcea.
Hotarare 46/2014 din 18.03.2014va delibera şi va pronunţa hotărârea pe data de 18.03.2014
Incheiere de sedinta din 14.03.2014Amână cauza, pentru ca inculpatul să achite integral diferenţa de pensie.
Incheiere de sedinta din 07.03.2014Amână cauza, pentru ca inculpatul să achite prejudiciul.
Incheiere de sedinta din 07.02.2014Amână cauza, pentru ca inculpatul să achite diferenţa de pensie.
Incheiere de sedinta din 06.12.2013Amână cauza în vederea achitării integrale a diferenţei de pensie de întreţinere.
Incheiere de sedinta din 01.11.2013Amână cauza, pentru a se achita toată diferenţa datorată de inculpat părţii vătămate.
Incheiere de sedinta din 20.09.2013Amână cauza, pentru ca inculpatul să achite diferenţa de pensie de întreţinere pentru minoră.
Incheiere de sedinta din 14.06.2013Amână cauza, în vederea achitării de către inculpat, a diferenţei de pensie de întreţinere pentru minoră.
Incheiere de sedinta din 17.05.2013Amână cauza faţă de lipsa părţilor.
Incheiere de sedinta din 12.04.2013