Dosar 4018/90/2013 din 17.05.2013

drepturi băneşti -ajutor financiar achiziţionare cărţi şi programe educaţionale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4018/90/2013
Data dosar:
17.05.2013
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
drepturi băneşti -ajutor financiar achiziţionare cărţi şi programe educaţionale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.10.2013 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 5
  • Admis fond

    Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul Liceul Tehnologic „Henri Coandă” – Rm. Vâlcea la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumelor reprezentând ajutorul financiar pentru achiziţionarea de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice în învăţământul preuniversitar, prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent perioadei din anul 2010 în care legea a fost în vigoare, respectiv până la data de 03.07.2010, sume ce vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea să aloce către unitatea de învăţământ sumele necesare plăţii ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006. Obligă pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să aloce Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea sumele necesare plăţii ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică.

    Hotarare 1180/2013 din 03.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD