Z***** M***** D*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă inculpatul Z***** M***** D***** (...) la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. b Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare sub supraveghere, pe o durata de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 862 Cod penal. În baza art. 863 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 lit. a-d Cod penal: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov; b)să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Datele prevăzute la art. 863 alin. 1 lit. b-d Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov. În baza art. 359 Cod procedură penală se vor comunica inculpatului, măsurile de supraveghere la care este supus. În baza art 864 Cod penal cu referire la art 83 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra cauzelor a căror nerespectare vor impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a şi lit. b Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în sedinţă publică, astăzi, 12.12.2013.
Hotarare 735/2013 din 12.12.2013Amână pronuntarea la data de 12.12.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2013Admite cererea avocatului inculpatuliu de amânare pentru a se da posibilitatea inculpatului să se prezinte în vederea solicitării aplicării dispozitiilor art. 320 ind. 1 Cpp.
Incheiere de sedinta din 03.10.2013În baza art. 196 Cod procedură penală respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului Z***** M***** D*****, avocat Constantin Emanuela Georgiana. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.08.2013
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.08.2013Admite cererea avocatului inculpatului în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 05.07.2013