Ş**** A*******
ReclamantU******* A************ T********** T*****
PârâtA****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** B*******
PârâtAdmite excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de A****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** B******* în raport cu Decizia nr. 440/22.07.2013 emisă de această pârâtă şi pe cale de consecinţă respinge ca inadmisibilă solicitarea de anulare a acestui act administativ. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Ş**** A******* cu domiciliul în sat şi comuna Tudora, Judeţul Botoşani în contradictoriu cu U.A.T. Tudora prin primar. Modifică Dispoziţia Primarului comunei Tudora nr. 106/30.04.2013, în sensul că anulează prevederile art. 2 ale dispoziţiei referitoare la obligaţia reclamantei de a restitui suma de 2.270 lei cu titlul de alocaţie pentru susţinerea familiei încasată necuvenit. Menţine restul prevederilor acestui act administrativ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.09.2014.
Hotarare 1324/2014 din 03.09.2014termen pentru a se înainta adresă către UAT Tudora prin care i se va solicita să depună la dosar întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. 106/30.04.2013 solicitare întemeiată pe dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 554/2004. de asemenea, se va înainta adresă reclamantei prin care i se va solicita să răspundă la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, în sensul de a preciza dacă a contestat Decizia nr. 440/22.07.2013 şi la AJPIS Botoşani sau s-a adresat direct instanţei de judecată solicitând anularea ei.
Incheiere de sedinta din 11.06.2014