B***** P****
Recurent CondamnatAdmite recursul declarat de condamnatul B***** P****, deţinut în Penitenciarul Vaslui, împotriva sentinţei penale nr. 955 din 1.08.2013 a Judecătoriei Vaslui, pe care o casează în parte. Rejudecând: Înlătură din sentinţa recurată dispoziţiile privind reţinerea stării de recidivă, prev. de art. 39 lit. a Cod penal (pct. E), precum şi pe cele privind aplicarea sporului de pedeapsă pentru concursul de infracţiuni. În temeiul disp. art. 449 Cod procedură penală descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare în pedepsele componenţe: pe care le repune în individualitatea lor, astfel: -pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 224/2011 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin nerecurare la 11.05.2011, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat – art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a, e, g şi i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, art. 75 lit. c, art. 74 alin 1 lit. c, art. 76 alin 1 lit. c şi art. 80 Cod penal- faptă săvârşită la data de 01/02.12.2009. -pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 46/2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin nerecurare la 01.03.2012, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat - 208 alin 1, 209 alin 1 lit. d, e, f, g Cod penal cu aplicarea art. 41 alin2 Cod penal şi art. 75 lit. c Cod penal - fapte săvârşite la 27.06.2010, 14.07.2010, 14/15.07.2010, 15.08.2010, 05/06.09.2010, 10.10.2010. -pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 491/2011 a Judecătoriei Piatra Neamţ, defintivă prin decizia penală nr. 911/17.09.2012, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat – art. 208, 209 alin 1 lit. a, e, g şi i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 alin 1 lit. c Cod penal, art. 76 alin 1 lit. c Cod şi art. 80 Cod penal - fapte săvârşite la 06/07.07.2009, 24.07.2009, 01/02.08.2009, 02.08.2009, 02/03.08.2009, 06/07.09.2009, 10/11.09.2009, 14/15.09.2009, 17/18.09.2009, 18/19.09.2009. - pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 63/2012 a Judecătoriei Târgu Neamţ definitivă prin nercurare la 28.05.2012, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat – art. 26 Cod penal raportat la art. 208 209 alin 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 alin 2, art. 76 alin 1 lit. c Cod penal - fapta săvârşită la 24.03.2011. - sporul de 6 luni închisoare aplicat pin s.p. 491/2011 a Judecătoriei Piatra Neamţ, defintivă prin decizia penală nr. 911/17.09.2012, pe care-l înlătură; - sporul de 2 luni închisoare aplicat prin s.p. 160/11.02.2013 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin d.p. 121/R/29.05.2013 a Tribunalului Vaslui, pe care-l înlătură; -2 ani închisoare aplicată prin s.p. 460 /28.09.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă la 14.03.2013 prin d.p. 247 a Curţii de Apel Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a,e,i C.p. cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. în condiţiile art. 320 indice 1 C.p.p) – faptă săvârşită la 10.04.2010. - 1 an închisoare aplicată prin s.p. 460 /28.09.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă la 14.03.2013 prin d.p. 247 a Curţii de Apel Bacău, pentru tentativă la furt calificat, prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a,i C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p. în condiţiile art. 320 indice 1 C.p.p.- faptă săvârşită la 11.04.2010. -sporul de 6 luni, aplicat prin s.p. 460 /28.09.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă la 14.03.2013 prin d.p. 247 a Curţii de Apel Bacău, . Constată că faptele pentru care inculpatului B***** P**** i-au fost aplicate: pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. 224/2011 a Judecătoriei Piatra Neamţ, (faptă săvârşită în 1.12.2009), pedeapsa 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 460/2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ (faptă săvârşită la 11.04.2010); şi pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 460/28.09.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ (faptă săv. la data de 10.04.2010) sunt concurente şi nu în stare de recidivă cu toate celelalte fapte pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p. 491/2011, s.p. 46/2012 ambele ale Judecătoriei Piatra Neamţ şi cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p. 63/2012 a Judecătoriei Tg. Neamţ. În baza art. 449 Cod procedură penală, art. 36 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. a , art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele: -pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 224/2011 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin nerecurare la 11.05.2011, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat – art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a, e, g şi i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, art. 75 lit. c, art. 74 alin 1 lit. c, art. 76 alin 1 lit. c şi art. 80 Cod penal- faptă săvârşită la data de 01/02.12.2009. - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 46/2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin nerecurare la 01.03.2012, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat - 208 alin 1, 209 alin 1 lit. d, e, f, g Cod penal cu aplicarea art. 41 alin2 Cod penal şi art. 75 lit. c Cod penal - fapte săvârşite la 27.06.2010, 14.07.2010, 14/15.07.2010, 15.08.2010, 05/06.09.2010, 10.10.2010. -pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 491/2011 a Judecătoriei Piatra Neamţ, defintivă prin decizia penală nr. 911/17.09.2012, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat – art. 208, 209 alin 1 lit. a, e, g şi i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 alin 1 lit. c Cod penal, art. 76 alin 1 lit. c Cod şi art. 80 Cod penal - fapte săvârşite la 06/07.07.2009, 24.07.2009, 01/02.08.2009, 02.08.2009, 02/03.08.2009, 06/07.09.2009, 10/11.09.2009, 14/15.09.2009, 17/18.09.2009, 18/19.09.2009. - pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 63/2012 a Judecătoriei Târgu Neamţ definitivă prin nercurare la 28.05.2012, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat – art. 26 Cod penal raportat la art. 208 209 alin 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 alin 2, art. 76 alin 1 lit. c Cod penal - fapta săvârşită la 24.03.2011. -2 ani închisoare aplicată prin s.p. 460 /28.09.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă la 14.03.2013 prin d.p. 247 a Curţii de Apel Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a,e,i C.p. cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. în condiţiile art. 320 indice 1 C.p.p) – faptă săvârşită la 10.04.2012 -1 an închisoare aplicată prin s.p. 460 /28.09.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă la 14.03.2013 prin d.p. 247 a Curţii de Apel Bacău, pentru tentativă la furt calificat, prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a,i C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p. în condiţiile art. 320 indice 1 C.p.p.- faptă săvârşită la 11.04.2010, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se aplică un spor de 8 luni închisoare astfel că, în final, contestatorul B***** P**** urmând să execute pedeapsa totală de 3 ani şi 8 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate. Deduce in continuare pedeapsa executată incepând cu data de 1 august 2013 la zi. Dispune anularea mandatelor de executare nr.598/2013 emis in baza sentinţei penale nr. 460/28 09 2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ si a mandatului nr. 166/2013 emis in baza sentinţei penale nr. 160/11 02 2013 a Judecătoriei Vaslui si emiterea unui nou mandat de executare in conformitate cu dispoziţiile acestei hotărâri. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 23 septembrie 2013.
Hotarare 208/2013 din 23.09.2013Amână pronunţarea la data 23.09.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2013Amână pronunţarea la data 19.09.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2013