G***** V* V*****
InculpatG***** V*******
Parte civilăG***** F******
Parte civilăS******* O******** V**** D* S**
Parte civilăS******* J******* D* U****** "*** C**** O*****
Parte civilăI. Admite apelul declarat de partea civilă G. V., împotriva sentinţei penale nr.355 din 23 mai 2013 a Tribunalului Maramureş, pe care o desfiinţează cu privire la latura penală a cauzei şi judecând: Condamnă pe inculpatul G. V. -, deţinut în Penitenciarul Gherla - pentru comiterea infracţiunii de: - loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art.183 Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală la pedeapsa de 6 ani închisoare. În temeiul art.71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal. În baza art.350 C.pr.pen. menţine starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art.88 C.pen. deduce din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv începând cu 28.02.2013 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Cheltuielile judiciare cu apelul părţii civile rămân în sarcina statului. II. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. V.împotriva aceleiaşi sentinţe. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, av.Ilea Ioana Monica. Obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu părţile civile. Pronunţată în şedinţa publică din 17 iulie 2013.
Hotarare 152/2013 din 17.07.2013Acorda termen pentru studierea motivelor de apel.
Incheiere de sedinta din 03.07.2013