D********* A********** A******
ReclamantB****** V******
PârâtB****** D** C*******
PârâtB****** B*****
IntervenientRespinge cererea precizată, formulată de reclamanta D. A. A. în contradictoriu cu pârâţii B. V. şi B. D. C. Respinge excepţia netimbrării cererii reconvenţionale ca rămasă fără obiect. Cu apel în 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 februarie 2015.
Hotarare 331/2015 din 11.02.2015Pentru a delibera, dar şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, instanţa amână pronunţarea la data de 11.02.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2015Ia act că nu s-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit de ing. Dinu Diana Viorela, de către reclamantă, funcţie de concluziile acestuia depunându-se cerere de precizare a acţiunii, în loc de 3222 m.p., reclamanta revendicând suprafaţa de 4500 m.p. Dispune comunicarea către pârâţi a cererii precizatoare. Respinge solicitarea apărătorului reclamantei de îndreptare a erorii materiale a menţiunilor din încheierea de şedinţă din 12.11.2014, privitoare la emiterea unei adrese către pârâţii-reclamanţi, prin intermediul căreia li s-a pus în vedere să completeze timbrajul aferent cererii reconvenţionale, întrucât nu se află în prezenţa unei veritabile erori materiale şi nu sunt incidente prevederile art. 442 C.pr.civ., dispoziţiile instanţei, sub acest aspect, putând fi atacate odată cu fondul cauzei. Uneşte cu fondul cauzei excepţiei insuficientei timbrări a cererii reconvenţionale de către pârâţi. Pentru cele ce preced, amână judecarea cauzei la 4.02.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Cu cale de atac odată cu fondul şi în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 decembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 10.12.2014Dispune amânarea judecării cauzei şi emiterea unei adrese către pârâţii-reclamanţi prin intermediul căreia li se va pune în vedere să completeze timbrajul aferent cererii reconvenţionale până la concurenţa sumei de 50 de lei, timbrată aferent cererii principale de chemare în judecată, sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale ca insuficient timbrată. Citează pârâţii-reclamanţi cu menţiunea de a răspunde personal la interogatoriu, probă încuviinţată în precedent. Reia adresa către expertul desemnat în cauză, Dinu Diana Viorela, ca în precedent, cu menţiunea de a lua toate măsurile ce se impun în vederea efectuării raportului de expertiză tehnică potrivit celor dispuse anterior şi să-l depună la dosar în termenul stabilit de lege - art. 336 (1) Noul C.pr.civ., urmând ca citarea părţilor să se efectueze prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, potrivit dispoziţiilor art. 335 (1) Noul C.pr.civ., onorariul fiind achitat cu chitanţa nr. 5651961/1 din 23.04.2014. Pentru cele ce preced, amână judecarea cauzei la 10.12.2014. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 12.11.2014În baza art. 64 alin. 4 teza ultimă C. pr. civ. dispune suspendarea cauzei până la soluţionarea căii de atac exercitată împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenţie. Cu apel pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 17 septembrie 2014.
Incheiere suspendare din 17.09.2014Amână cauza în vederea soluţionării căii de atac declarată de numitul B****** B***** împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de intervenţie. Cu privire la cererea formulată de avocat Tirică Nicolae, aceea de a se cita pârâţii cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, instanţa o prorogă pentru termenul următor. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 18.06.2014Amână cauza în vederea soluţionării căii de atac, declarată de numitul B****** B*****, împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de intervenţie. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 mai 2014
Incheiere de sedinta din 21.05.2014Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri; proba cu interogatoriu pârâţilor, pentru care pune în vedere reclamantei să le pregătească în vederea administrării acestora; în cadrul probei cu înscrisuri dispune emiterea unei adrese către OCPI Argeş - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Câmpulung prin intermediul căreia se va solicita să înainteze copii conforme cu originalul de pe înscrisurile ce au stat la baza înscrierii imobilului teren de 3222 m.p. în CF 112 (80942) a Localităţii Valea Mare Pravăţ şi în care s-a adoptat încheierea de CF nr. 374/31.01.2002. Încuviinţează pentru reclamantă şi proba cu expertiză în specialitatea topografie şi, prin tragere la sorţi, numeşte expert pe ing. Dinu Diana Viorela, stabilind onorariu de 800 lei în sarcina reclamantei. Expertiza va avea ca obiective: - identificarea, măsurarea şi transpunerea în schiţă a suprafeţei de teren de 3222 m.p., revendicată; - să stabilească cine stăpâneşte în fapt suprafaţa de teren revendicată şi dacă aceasta este îngrădită; - să stabilească la faţa locului dacă există gard amplasat pe suprafaţa de teren respectivă, iar în măsura posibilităţilor să precizeze cui aparţine respectivul gard şi care sunt costurile de ridicare a acestuia; - după finalizarea lucrării, expertul să efectueze avizarea acestuia la nivelul O.C.P.I. Argeş. Încuviinţează pentru pârâţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Respinge obiectivele propuse de reclamantă în sensul ca expertul să precizeze dacă dreptul de proprietate asupra terenului poate fi radiat din CF, întrucât aceasta nu este abilitarea expertului, precum şi obiectivul privind întocmirea documentaţiei cadastrale pentru suprafaţa de teren revendicată, întrucât, pe de o parte, un atare obiectiv excede obiectului cauzei, iar pe de altă parte întocmirea documentaţiei cadastrale se va realiza în funcţie de soluţia ce se va pronunţa în prezenta cauză. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar în termen de 5 zile dovada achitării onorariului de expert, sub sancţiunea decăderii sau a suspendării cauzei în baza disp. art. 242 alin. 1 Cod proc. civilă şi va emite adresă către BLET pentru face cunoscut numele expertului şi onorariul stabilit, precum şi către expertul cauzei în vederea întocmirii şi depunerii raportului de expertiză cu cel puţin 10 zile înaintate de termenul de judecată ce se va acorda, conform art. 336 alin. 1 Cod proc. civilă. Pentru administrarea probelor amână judecarea cauzei la data de 21 mai 2014. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de intervenţie. Cu cale de atac odată cu fondul pentru celelalte dispoziţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 23.04.2014Admite cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de posibilul intervenient B.B., cu menţiunea pentru acesta ca până la termenul următor să precizeze contextul în care a formulat cererea reconvenţională depusă prin serviciul registratură la data de 14 februarie 2014. Din oficiu se comunică pârâtei B.V., copie de pe cererea completatoare depusă în şedinţa publică de către reclamantă. Amână judecarea cauzei la data de 23 aprilie 2014, termen pentru care se citează pârâta lipsă B.V., la adresa de domiciliu menţionată în acţiune. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 02 aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 02.04.2014Pentru constituirea legală a completului de judecată înaintează cauza civilă înregistrată sub nr. 4075/205/2013 având ca obiect revendicare, privind pe reclamanta Dumitrescu Alexandrina- Adriana şi pârâţii B****** V****** şi B****** D** C*******, completului C 9 civil, cu data recomandată 26.02.2014, potrivit repartizării aleatorii. După fixarea termenului de judecată stabilit, în conformitate cu disp. art. 153(1) NCPC părţile urmează a fi citate la adresele de domiciliu din acţiune. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20 februarie 2014 .
Incheiere de sedinta din 20.02.2014Admite cererea. Încuviinţează abţinerea domnului judecător Tudor Avram de la judecarea cauzei de faţă. Păstrează actele de procedură îndeplinite de domnul judecător în dosar. În conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. 2 C.pr.civ. încheiere nu este supusă nici unei căi de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 19.02.2014.
Incheiere abtinere din 19.02.2014Acordă termen în vederea citării pârâţilor la adresa de domiciliu menţionată în cererea de chemare în judecată. Se vor comunica pârâţilor copie de pe acţiune şi înscrisurile depuse de reclamată, acte care au fost restituite în procedura prealabilă, cu menţiunea să precizeze care este punctul de vedere în legătură cu acţiunea formulată, dacă înţeleg să se prezinte sau să solicite probe în apărare. În ceea ce privesc disp. art. 131 (1) C.pr. civ. privind competenţa instanţei sesizate precum şi disp. art. 238(1) C.pr.civ. privind estimarea duratei necesare cercetării procesului, acestea vor fi puse în discuţie la termenul următor la care părţile vor fi legal citate Amână judecarea cauzei la data de 20 februarie 2014, pentru când se citează pârâţii. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23 ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 23.01.2014