P**** A***** C*****
InculpatS****** M**** L*****
InculpatS*** P*** O*******
InculpatD******** L******** D**
InculpatS**** C****
InculpatÎn baza art. 334 C.p., admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 4 al. 1 din Legea nr.143/2000, în art. 4 al. 1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 37 lit.a C.p., cu privire la inculpatul D.L.D. 1. În baza art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p., art.320 ind.1 al.1 şi 7 C.p.p., condamnă inculpatul P.A.C. la o pedeapsă de: - 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În baza art. 53 al. 2 lit. a, art. 65 al. 2,3 C.p., art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II, lit. b C.p., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C.p. În baza art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.320 ind.1 al.1 şi 7 C.p.p., condamnă acelaşi inculpat, la o pedeapsă de: - 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, fără drept. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit.b si art. 35 al. 1 C.p., contopeşte pedepsele de mai sus, aplicând pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 4 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de: - 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza II, b C.p. În baza art.35 al.1 C.p., rap. la art. 53 al. 2 lit. a, art. 65 al. 2,3 C.p., art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II, lit. b C.p., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C.p. În baza art. 86 ind.1 şi art. 71 al. 5 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere. În baza art. 86 ind. 2 C.p., stabileşte un termen de încercare de 4 ani şi 4 luni socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 86 ind.3 C.p., pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, căruia i se încredinţează supravegherea la datele fixate de către acesta; - să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ; - să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş schimbarea locului de muncă ; - să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; - să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 150 ore în locaţia anume stabilită de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. Pune în vedere inculpatului, în baza art. 359 C.p.p., prevederile art. 86 ind.4 C.p., rap. la art. 83 C.p., respectiv săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, precum şi neîndeplinirea, cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite de instanţă, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară. În baza art. 350 C.p.p., revocă măsura arestării preventive şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 4/01.02.2013 emis de Tribunalul Timiş, dacă inculpatul nu este arestat în altă cauză. În baza art.36 al.3 C.p., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestul preventiv din 01.02.2013. În baza art.17 al.1 din Legea nr.143/2000, confiscă de la inculpat o cantitate de 8,16 gr. de cannabis. În baza art.18 al.1 din Legea nr.143/2000, dispune distrugerea drogurilor confiscate de la inculpat, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 17 al. 2 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea sumei de 580 lei dobândită de inculpat prin valorificarea drogurilor. 2. În baza art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 al.2 C.p., art.320 ind.1 al.1 şi 7 C.p.p., condamnă inculpatul S.M.L.la o pedeapsă de: - 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În baza art. 53 al. 2 lit. a, art. 65 al. 2,3 C.p., art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II, lit. b C.p., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C.p. În baza art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.320 ind.1 al.1 şi 7 C.p.p., condamnă acelaşi inculpat, la o pedeapsă de: - 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, fără drept. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit.b si art. 35 al. 1 C.p., contopeşte pedepsele de mai sus, aplicând pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 4 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de: - 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza II, b C.p. În baza art.35 al.1 C.p., rap. la art. 53 al. 2 lit. a, art. 65 al. 2,3 C.p., art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II, lit. b C.p., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C.p. În baza art. 86 ind.1 şi art. 71 al. 5 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere. În baza art. 86 ind.2 C.p., stabileşte un termen de încercare de 4 ani şi 4 luni socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 86 ind.3 C.p., pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, căruia i se încredinţează supravegherea la datele fixate de către acesta; - să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ; - să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba schimbarea locului de muncă ; - să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; - să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 150 ore în locaţia anume stabilită de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba. Pune în vedere inculpatului, în baza art. 359 C.p.p., prevederile art. 86 ind.4 C.p., rap. la art. 83 C.p., respectiv săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, precum şi neîndeplinirea, cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite de instanţă, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară. În baza art. 350 C.p.p., revocă măsura arestării preventive şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 5/01.02.2013 emis de Tribunalul Timiş, dacă inculpatul nu este arestat în altă cauză. În baza art.36 al.3 C.p., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestul preventiv din 01.02.2013. În baza art.17 al.1 din Legea nr.143/2000, confiscă de la inculpat o cantitate de 189 gr. de cannabis. În baza art. 18 al.1 din Legea nr.143/2000, dispune distrugerea drogurilor confiscate de la inculpat, cu păstrarea de contraprobe. 3. În baza art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p., art.320 ind.1 al.1 şi 7 C.p.p., condamnă inculpatul S.P.O. la o pedeapsă de: - 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În baza art. 53 al. 2 lit. a, art. 65 al. 2,3 C.p., art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II, lit. b C.p., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C.p. În baza art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.320 ind.1 al.1 şi 7 C.p.p., condamnă acelaşi inculpat, la o pedeapsă de: - 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, fără drept. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit.b si art. 35 al. 1 C.p., contopeşte pedepsele de mai sus, aplicând pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 4 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de: - 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza II, b C.p. În baza art.35 al.1 C.p., rap. la art. 53 al. 2 lit. a, art. 65 al. 2,3 C.p., art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II, lit. b C.p., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C.p. În baza art. 86 ind.1 şi art. 71 al. 5 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere. În baza art. 86 ind.2 C.p., stabileşte un termen de încercare de 4 ani şi 4 luni socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 86 ind.3 C.p., pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, căruia i se încredinţează supravegherea la datele fixate de către acesta; - să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ; - să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş schimbarea locului de muncă ; - să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; - să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 150 ore în locaţia anume stabilită de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. Pune în vedere inculpatului, în baza art. 359 C.p.p., prevederile art. 86 ind.4 C.p., rap. la art. 83 C.p., respectiv săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, precum şi neîndeplinirea, cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite de instanţă, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară. În baza art. 350 C.p.p., revocă măsura arestării preventive şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 11/12.03.2013 emis de Tribunalul Timiş, dacă inculpatul nu este arestat în altă cauză. În baza art.36 al.3 C.p., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestul preventiv din 11.03.2013. În baza art.17 al.1 din Legea nr.143/2000, confiscă de la inculpat o cantitate de 10,19 gr. de cannabis. În baza art.18 al.1 din Legea nr.143/2000, dispune distrugerea drogurilor confiscate de la inculpat, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 17 al. 2 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea sumei de 560 lei dobândită de inculpat prin valorificarea drogurilor. În baza art.118 lit.b C.p., confiscă de la inculpatul S.P.O. un cântar electronic de culoare argintie cu capac din material plastic, cu lungimea de 12 cm şi lăţimea de 6 cm, precum şi o pipă de culoare roşie, cu inscripţia „Amsterdam”, consemnate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară din 11.03.2013. 4. În baza art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 al.2 C.p., art.320 ind.1 al.1 şi 7 C.p.p., condamnă inculpatul S.C. la o pedeapsă de: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În baza art. 53 al. 2 lit. a, art. 65 al. 2,3 C.p., art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II, lit. b C.p., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C.p. În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza II, b C.p. În baza art. 81 C.p., art. 82 C.p. şi art. 71 al. 5 C. p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.p., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară. În baza art. 17 al. 2 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea sumei de 420 lei, dobândită de inculpat prin valorificarea drogurilor. 5. În baza art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.320 ind.1 al.1 şi 7 C.p.p., art.37 lit.a C.p., condamnă inculpatul D.L.D., la o pedeapsă de: - 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, fără drept. Constata că prezenta infracţiune a fost săvârşită în stare de recidiva postcondamnatorie şi înainte de începerea executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II, b C.p., aplicata prin sentinţa penala nr.25/25.01.2012 a Tribunalului Timiş, definitiva prin d.p.nr.331/R/31.01.2013 a ÎCCJ Bucureşti, pentru comiterea infracţiunii prev. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000., cu aplicarea art.41 al.2 C.p., art.37 lit. a C.p. În baza art. 39 C.p., rap. la art. 34 C.p., art. 35 C.p., contopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II, b C.p., cu pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicata prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 10 luni închisoare, condamnatul urmând sa execute pedeapsa rezultanta de : - 2 ani şi 10 luni inchisoare În baza art.35 al.1 C.p., rap. la art. 53 al. 2 lit. a, art. 65 al. 2,3 C.p., art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II, lit. b C.p., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C.p. În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza II, b C.p. În baza art. 36 al.3 C.p., deduce din pedeapsa rezultantă, perioada executată, respectiv reţinerea şi executarea din 01.02.2013, la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 45/2012 din 01.02.2013, emis de Tribunalul Timiş şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În baza art.17 al.1 din Legea nr.143/2000, confiscă de la inculpat o cantitate de 0,5 gr. de cannabis. În baza art.18 al.1 din Legea nr.143/2000, dispune distrugerea drogurilor confiscate de la inculpat, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 349 C.p.p. şi art.191 al.1 C.p.p., obligă inculpaţii la câte 600 lei fiecare, cheltuieli judiciare faţă de stat. În baza art. 7 al.1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţii P.A.C., S.M.L., S.P.O. şi S.C. în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi cu inculpatul S.C. şi de la comunicare cu ceilalţi inculpaţi. Un exemplar de pe prezenta hotărâre se va comunica Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa Paşapoartelor Timiş şi Alba. În baza art. 86 ind.3 al. 2 C.p., un exemplar al prezentei sentinţe va fi comunicat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş şi Alba. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.04.2013.
Hotarare 165/2013 din 30.04.2013Pentru ca Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş să întocmească şi să depună la dosar referatele de evaluare cu privire la inculpaţii D.L.D. şi S.C., în circumstanţiere, va amâna pronunţarea;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii 165 din 17.04.2013Menţine starea de arest a inculpaţilor. Menţine termenul de judecată din 17.04.2013.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 20.03.2013