M**** S* G***
InculpatS*** C****** S***** P******* P*** L********* R**** G******** A************ S*** P****** S***** S******
Parte responsabilă civilmenteA****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăSentinţa penală nr. 215/16 decembrie 2013. Condamnă pe inculpatul MIHAI GOGU, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art.9 al.1 lit. c din legea 241/2005, cu aplic. art.41 al.2 C.p. şi art. 320 1 Cpp şi art. 74 lit. a) Cp. În baza art. 65 alin. 1 - 3 Cod penal înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 9 alin.1 din Legea 241/2005 şi art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C.p. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăţi comerciale). În baza art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi şase luni închisoare, pe un termen de încercare de trei ani şi şase luni conform art. 82 alin. 3 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 Cod penal. În baza art.71C.p.aplică inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 14 şi 346 Cpp constată ca fiind recuperat în parte prejudiciul, respectiv debitul principal în sumă de 75.260 lei, prin restituirea sumelor datorate şi pe cale de consecinţă admite numai în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă DGFP Olt, în sensul că : În baza art. 14 şi 346 Cpp obligă în solidar inculpatul Mihai Gogu şi partea responsabilă civilmente SC CERASIT SRL POTCOAVA la plata sumei de 165.079 lei reprezentând prejudiciu produs bugetului consolidat al statului, din care suma de 82.091 lei reprezentând impozit pe profit şi TVA neachitat precum şi la plata sumei de 82.808 lei reprezentând penalităţi şi dobânzi specifice fiecărei obligaţii fiscale până la data achitării lor integrale, calculate potrivit art. 119 alin.1, art. 120 alin. 1-7 şi art. 120 ind. 1 alin. 1,2 şi 3 din OUG 92/2003, privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele prev. de Legea 162/2012 (fila 110 UP). În baza art. 11 din Legea 241/2005 menţine măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa din data de 22.11.2012 în dosarul 457/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, asupra următoarelor imobile : - casă de locuit cu valoare impozabilă de 448.125 lei situată în oraşul Potcoava, jud. Olt ; - teren intravilan în suprafaţă de 900 mp situat în oraşul Potcoava, jud. Olt ; În baza art. 13 alin.1 din Legea 241/2005 modif. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. Conform art. 4 şi 6 din O.G. 75/2001 modif. privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va transmite şi Ministerului Finanţelor Publice şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt. În baza art.170 Cpp dispune anularea facturilor fiscale. În baza art. 191 alin.1 c.p.p. obligă pe inculpaTUL Mihai Gogu în solidar cu partea responsabilă civilmente SC CERASIT SRL POTCOAVA la plata sumei de 4800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul procesului penal stabilite astfel: 3800 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale, iar 1000 lei din cursul judecăţii din care suma de 50 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegaţiei nr. 1272/23.09.2013. Cu apel în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 decembrie 2013 la Tribunalul Olt.
Hotarare 215/2013 din 16.12.2013Amână pronunţarea la data de 16.12.2013 Pronunţată în şedinţă publică azi 11.12.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2013Încheiere/04.12.2013Amână pronunţarea la data de 11.12.2013. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.12.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2013Amână judecarea cauzei la data de 04 decembrie 2013, ora 11.00, Sala 1 în vederea emiterii unei adrese către M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt pentru a comunica ce reprezintă suma de 165.079 lei cu care s-a constituit parte civilă în cauză prin adresa nr.OT 13856/17.10.2013, În conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. 3 C.p.p., inculpatul Mihai Gogu, partea civilă M.F.P. prin A****** N******** D* A*********** F****** Bucureşti şi partea responsabilă civilmente S.C. CERASIT S.R.L. Potcoava prin lichidator judiciar Rîciu Gheorghe, administrator S.C. PHOENIX S.R.L. au termen în cunoştinţă şi nu se vor mai cita. Pronunţată în şedinţa publică azi 20 noiembrie 2013 la Tribunalul Olt.
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Pentru refacerea materialului de urmărire penală, amână judecarea cauzei la data de 20 noiembrie 2013. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.10.2013.
Incheiere de sedinta din 30.10.2013Admite cererea de amânare formulată de inculpatul Mihai Gogu, privind acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales şi, în acest sens amână judecarea cauzei la data de 30 octombrie 2013, ora 11.00, Sala 1. Se va emite adresă către A****** N******** D* A*********** F****** pentru a comunica instanţei cine este persoana juridică pe care o împuterniceşte să o reprezinte în faţa instanţei de judecată şi car se subrogă în drepturile fostei D.G.F.P. Olt, anterior citată, precum şi sediul acesteia, în urma reglementării OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF şi a HG 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea ANAF, relaţii necesare pentru a se putea îndeplini procedura de citare potrivit art.291 alin.1 C.p.p. În baza art.177 alin.9 C.p.p. se vor cita partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF Bucureşti, precum şi partea responsabilă civilmente S.C. CERASIT S.R.L. Potcoava prin lichidator judiciar Rîciu Gheorghe, administrator S.C. PHOENIX S.R.L., cu menţiunea pentru aceasta din urmă ca funcţionarul desemnat cu primirea corespondenţei să aplice ştampila societăţii. În conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. 3 C.p.p. nu se vor mai cita inculpatul Mihai Gogu având în vedere că s-a prezentat la acest termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică azi 02 octombrie 2013 la Tribunalul Olt.
Incheiere de sedinta din 02.10.2013