N******* G****
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cod pr. pen., condamnă pe inculpatul, cu antecedente penale, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge". În baza art.83 Cod penal, revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1551/16.12.2011 pronunţată de Judecătoriei Miercurea Ciuc, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute o pedeapsă totală de 2 ani închisoare. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe timpul executării pedepsei. În baza art.191 alin.1 Cod pr. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 558 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 iulie 2013.
Hotarare 997/2013 din 24.07.2013amână pronunţarea la data de 24.07.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.07.2013admite cererea de amânare
Incheiere de sedinta din 28.05.2013LIPSĂ INCULPAT.
Incheiere de sedinta din 16.04.2013