U******** P*****
Recurent ReclamantC*** J******** D* P***** I*******
Intimat PârâtDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale din decizia nr. 2288R/5.11.2013 pronunţată de CAB Secţia a IX a în sensul că stagiul complet de cotizare recunoscut reclamantului prin hotărâre irevocabilă este de 25 de ani, iar nu de 20 de ani, cum din eroare s-a menţionat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.12.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.12.2013Cu majoritate: Admite recursul. Modifică în tot sentinţa recurată, în sensul că: Admite cererea. Obligă pe pârâtă să emită decizie de recalculare a pensiei reclamantului, începând cu data de 16.10.2009, cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de OUG nr.100/2008, în condiţiile valorificării stagiului complet de cotizare de 20 ani recunoscut prin hotărâre irevocabilă, precum şi la plata diferenţelor dintre pensia încasată şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflaţie. Obligă pe pârâtă să emită decizie de recalculare a pensiei reclamantului, începând cu data de 01.01.2011, cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art. 169 din Legea nr.263/2010, în condiţiile valorificării stagiului complet de cotizare de 20 ani recunoscut prin hotărâre irevocabilă, precum şi la plata diferenţelor dintre pensia încasată şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflaţie. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.11.2013.NSG/LM Cu opinie separată a doamnei judecător Alina Petruţa Buculei: Respinge recursul ca nefondat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.11.2013.
Hotarare 2288/2013 din 05.11.2013