F******** N******** F******** M****** C******** P*** P********* G******* F******
ReclamantD****** A****
ReclamantP****** L*******
ReclamantB***** A***
ReclamantG*** A***
ReclamantAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâtele la plata către membrii de sindicat reclamanţi (exceptând membrii de sindicat SMEU VIOREL şi P****** L*******) a drepturilor băneşti reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă şi ajutorul material cu ocazia sărbătorii de Crăciun 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare, calculat şi plătit în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură Transporturi pe anii 2008 – 2010, art.41, alin 3 lit. a, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective precum şi la plata dobânzii legale, calculate de la data scadenţei drepturilor salariale până la data plăţii efective. Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de sindicat pentru membrii de sindicat SMEU VIOREL şi P****** L*******, ca neîntemeiată. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.04.2016.
Hotarare 3559/2016 din 05.04.2016Amână pronunţarea la data de 05.04.2016. Pronunţată în şedinţă publică azi 21.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2016In temeiul dispozitiilor art. 242 N.C.Pr.Civila suspenda judecata cauzei fata de neindeplinirea de catre reclamant a dispozitiilor instantei stabilite in sarcina sa la termenul din data de 06.07.2015, respectiv de a depune contracte individuale de muncă şi acte adiţionale ale mebrilor de sindicat reclamanţi, aplicabile în decembrie 2010 şi să facă dovada calităţii procesuale active a Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR SA” (CNCF CFR SA.) Cu recurs pe durata suspendarii. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 21.09.2015.
Incheiere suspendare din 21.09.2015Repune cauza pe rol. Acordă termen de judecată la data de 21.09, cu citare părţi, sindicatul reclamant cu menţiunea de a depune contracte individuale de muncă şi acte adiţionale ale membrilor de sindicat reclamanţi, aplicabile în decembrie 2010, şi să facă dovada calităţii procesuale active a Compania Naţională de Căi Ferate „CFR SA” (CNCF CFR SA). Cu apel o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.07.2015.
Incheiere de sedinta din 06.07.2015Amână pronunţarea la data de 06.07.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2015Amână cauza pentru a se depune înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 20.04.2015Amână cauza pentru a se depune înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 09.02.2015