S**** E****
ContestatorS**** L***
ContestatorB**** C********* R***** P*** C** C****** R**********
IntimatB**** C********* R***** S**
IntimatM***** M*****
IntimatRespinge ca fiind neîntemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, formulată de contestatorii S**** E**** şi SANDU în contradictoriu cu intima?ii M***** M*****, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ ?i BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ PRIN CEE COLLECT ROMÂNIA SRL Menţine măsura dispusă prin încheierea de ?edin?ă din data de 17.04.2014 privind suspendarea judecă?ii cauzei formulată de contestatorii S**** E**** şi SANDU în contradictoriu cu intima?ii M***** M*****, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ ?i BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ PRIN CEE COLLECT ROMÂNIA SRL, până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul penal 804/P/2022 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, dosar înregistrat ca urmare a disjungerii declinării competenţei de soluţionare a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prevăzută de art. 320 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, din cauza penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi sub nr. 65/P/2015 Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 29.11.2022.
Incheiere de sedinta din 29.11.2022Amână pronun?area la data de 29.11.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2022Amână pronun?area la data de 16.11.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2022Amână pronun?area la data de 01.11.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.10.2022Amână pronun?area la data de 18.10.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2022Respinge ca fiind neîntemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, formulată de intimatul M.M. în contradictoriu cu contestatorii SA.E. şi S.L. şi BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ PRIN CEE COLLECT ROMÂNIA SRL . Menţine măsura dispusă prin încheierea de ?edin?ă din data de 17.04.2014 privind suspendarea judecă?ii cauzei formulată de contestatorii S.E. şi S.L. în contradictoriu cu intima?ii M.M. ?i BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ PRIN CEE COLLECT ROMÂNIA SRL, până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul penal 65/P/2015 înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 22.06.2021.
Incheiere de sedinta din 22.06.2021având nevoie de timp pentru a delibera amână pronuntarea la data de 22.06.2021 pe cererea de repunere pe rol.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2021În vederea comunicării relaţiilor solicitate, amână judecarea cauzei la data de 17.06.2021, ora 13:00
Incheiere de sedinta din 14.05.2021În vederea comunicării relaţiilor solicitate, amână judecarea cauzei la data de 14.05.2021, ora 09:00
Incheiere de sedinta din 26.03.2021pentru refacerea procedurii de citare, amână judecarea cauzei la data de 26.03.2021, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 26.02.2021În vederea refacerii procedurii de citare cu intimata BCR, alocă termen de judecată la data de 26.02.2021, ora 09:00, la Completul C3 civil+minori+IPF, complet la care a fost repartizat prezentul dosar.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, formulată de intimatul M***** M***** în contradictoriu cu contestatorii S**** E**** şi S**** L*** ?i BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ PRIN CEE COLLECT ROMÂNIA SRL . Constată că subzistă temeiurile avute în vedere la suspendarea cauzei şi în consecinţă menţine suspendarea judecării cauzei. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 4.04.2019
Incheiere de sedinta din 04.04.2019având nevoie de timp pentru a delibera amână pronun?area la data de 04.04.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2019având nevoie de timp pentru a delibera amână pronun?area la data de 21.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2019pentru ca intimatul să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 20.02.2019Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată din oficiu. Trimite cauza având ca obiect „contesta?ie la executare”, formulată de contestatorii S**** E****, S**** L*** în contradictoriu cu intima?ii M***** M***** ?i BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ PRIN CEE COLLECT ROMÂNIA SRL s.a.spre o nouă repartizare aleatorie. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, astăzi 17.01.2019.
Incheiere de sedinta din 17.01.2019Suspenda judecarea cauzei în baza disp. art 183 C.pr.civ
Incheiere suspendare din 17.12.2014Amana cauza în vederea emiterii de adresa către parat BCR pentru a preciza daca înţelege ca se foloseasca de înscrisul cu care contestatorii s-au înscris în fals.
Incheiere de sedinta din 03.12.2014Amana cauza ,acorda termen la:03.12.2014
Incheiere de sedinta din 05.11.2014Adresa Oficiul Poştal nr. 1 Valsui pentru a înainta la dosar precizări cu privire la persoana semnatară a doovezii de comunicare din 28.09.2012
Incheiere de sedinta din 01.10.2014Amana cauza în vederea perfectării unei tranzacţii între părţi.
Incheiere de sedinta din 20.08.2014În vederea încheierii unei tranzacţii acordă termen la 20.08.2014.
Incheiere de sedinta din 25.06.2014Amana cauza la cererea reprezentantului convenţional al contestatorilor.
Incheiere de sedinta din 28.05.2014Apreciind că se impune ca contestatoarea să formuleze o serie de precizări şi faţă de cererea de modificare a cadrului procesual acordă termen la 28.05.2014.
Incheiere de sedinta din 23.04.2014Amana cauza pentru a se cita intimatele cu menţiunea de a raspunde la tot ceea ce înseamna încrierea în fals.
Incheiere de sedinta din 09.04.2014Amana cauza la cererea de amânare solicitată de reprezentantul convenţional al intimatului
Incheiere de sedinta din 26.03.2014Amnana cauza pentru a se reveni cu adresa la BEJ Mereuta sa înainteze la dosar originalele actelor , acte cu care contestatorii s-au înscris în fals.
Incheiere de sedinta din 26.02.2014Admite cererea de reexaminare formulata de BEJ M. L.
Incheiere de sedinta din 12.02.2014Amana cauza pentru a se indeplinit procedura de citare cu contestatorul , în străinătate. Revenim cu adresă la BEJ în vederea înaintării dosarului de executare.
Incheiere de sedinta din 15.01.2014Amana cauza pentru a se lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de BCR şi pentru lipsa de procedura cu contestatoarea S.L.
Incheiere de sedinta din 27.11.2013În conformitate cu dispoziţiile art. 99 pct. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, trimite cauza la judecătorul desemnat cu repartizarea aleatorie în vederea repartizării ciclice. - urmează ca părţile să fie citate la adresele indicate în dosar.
Incheiere de sedinta din 21.10.2013Pentru a se emite o serie de adrese acordă termen la data de 21.10.2013.
Incheiere de sedinta din 07.10.2013În vederea introducerii în cauză în calitate de intimat a adjudecatarului acordă termen la 07.10.2013.
Incheiere de sedinta din 23.09.2013Faţă de lipsa de procedură cu contestatorul, în vederea comunicării către părţi a întâmpinării, acordă termen la data de 23.09.2013.
Incheiere de sedinta din 30.07.2013