M***** G****
Inculpat3*** S**
Parte civilăÎn baza art. 215 alin. 1-3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi art. 320 indice 1 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul M***** G**** la pedeapsa de : - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi art. 320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de: - 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 83 Cod penal revocă beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 65 din data de 25 iunie 2008, în dosarul nr. 1423/250/2007 al Judecătoriei Lipova, în raport cu fiecare din infracţiunile de mai sus, pe care o cumulează cu cele 2 pedepse aplicate în cauză, rezultând două pedepse rezultante intermediere de 5 ani închisoare şi, respectiv de 3 ani şi 2 luni. În baza art. 33 lit. a, raportat la art. 34 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele rezultante de mai sus, aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 346 şi art. 16-1 Cod procedură penală admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC 3*** S**. şi pe cale de consecinţă obligă pe inculpatul M***** G**** la plata sumei de 12.000 lei, cu titlul de daune materiale. În baza art. 348 Cod procedură penală dispune desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 303/20.02.2012, încheiat de partea civilă SC 3*** S** cu inculpatul M***** G****. În baza art. 348 Cod procedură penală dispune desfiinţarea filei CEC false seria WBAN 1BF nr. 0011163 de la fila 9 dosar urmărire penală. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea sumei de 200 de lei în contul BA Arad, cu titlul de onorariu avocat din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28 martie 2013.
Hotarare 733/2013 din 28.03.2013