O**** I***
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.3201 alin. 7 C.p.p.,condamnă inculpatul la o pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a-II-a, şi b Cod penal, respectiv: - dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând autorităţile de stat. În baza art. 861 alin. 1 Cpen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 alin. 1 Cpen. În baza art. 863 alin. 1 Cpen. pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere obligatorii: a. se va prezenta ori de câte ori va fi solicitat, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu; b. va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c. va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă şi d. va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 863 alin.3 lit.e Cpen. pe durata termenului de încercare condamnatul este obligat să nu conducă nici un fel de autovehicule. În baza art. 359 Cpp. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cpen. În baza art. 71 alin. 5 Cpen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 191 al.1 Cpp, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs in 10 zile de la pronunţare. Pronunţata in şedinţa publica azi, 09.05.2013.
Hotarare 307/2013 din 09.05.2013amână pronunţarea cauzei la data de 9 mai 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2013