P**** M* I***
Recurent ReclamantC*** J******** D* P***** I*******
Intimat PârâtDecis. Cu majoritate: Respinge recursul ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.10.2013. CBT/BB Cu opinie separată, în sensul că: Admite recursul. Modifică în tot sentinţa recurată, în sensul că: Admite cererea. Obligă pârâta să emită decizie de recalculare a pensiei reclamantei, începând cu data de 25.10.2009, cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de OUG nr.100/2008, în condiţiile valorificării stagiului complet de cotizare de 25 ani recunoscut prin hotărâre irevocabilă, precum şi la plata diferenţelor dintre pensia încasată şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflaţie. Obligă pârâta să emită decizie de recalculare a pensiei reclamantei, începând cu data de 01.01.2011, cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art. 169 din Legea nr. 263/2010, în condiţiile valorificării stagiului complet de cotizare de 25 ani recunoscut prin hotărâre irevocabilă, precum şi la plata diferenţelor dintre pensia încasată şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflaţie. SGN
Opinieseparata din 16.10.2013