P**** G*******
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatRespinge cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 392/17.02.2015 pronunţată de Tribunalul Argeş. Admite cererea şi dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr. 392/17.02.2015 în sensul că expertul ce a efectuat lucrarea se numeşte Diaconescu Victoria iar nu Stroe Andrada Catinca , cum greşit s-a tehnoredactat. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.09.2015, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Hotarare 1684/2015 din 15.09.2015Admite contestaţia. Anulează decizia nr. 48539/12.02.2013 emisă de către intimata. Obliga intimata sa emită contestatorului o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie potrivit raportului de expertiza contabila întocmit de catre expert Stroe Andrada Catinca, care face parte integranta din dosar, reţinându-i acestuia un punctaj de 1.97320. Obliga intimata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1.300 lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusa la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17.02.2015, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Hotarare 392/2015 din 17.02.2015Amână judecarea cauzei la 17.02.2015, pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă e conţinutul lucrării de expertiză. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2015, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 27.01.2015Încuviinţează cererea apărătorului contestatorului şi acordă un nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare. Încuviinţează cererea reprezentatului intimatei şi acordă termen pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul lucrării de expertiză. Prorogă pentru următorul termen de judecată discuţiile asupra eventualelor obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză. Amână judecarea cauzei la 27.01.2015. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2014, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 09.12.2014Încuviinţează cererile formulate de expertul desemnat şi de contestator şi acordă un nou termen de judecată. Emite adresă către expertul desemnat şi ia legătura telefonic cu acesta, cu avertisment de amendă, cu menţiunea de a efectua şi de a depune la dosar lucrarea de expertiză cu respectarea prevederilor art. 335-336 ncpc. Amână judecarea cauzei la 09.12.2014. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2014, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 28.10.2014Emite adresă către expertul desemnat şi ia legătura telefonic cu acesta, cu avertisment de amendă, cu menţiunea de a efectua şi de a depune la dosar lucrarea de expertiză cu respectarea prevederilor art. 335-336 ncpc. Amână judecarea cauzei la 28.10.2014. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2014, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 09.09.2014Emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare din cadrul Tribunalului Argeş pentru a anunţa numirea expertului desemnat. Emite adresă către expertul desemnat cu menţiunea de a efectua şi de a depune la dosar lucrarea de expertiză cu respectarea prevederilor art. 335-336 ncpc. Amână judecarea cauzei la 09.09.2014. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iunie 2014, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 03.06.2014Încuviinţează pentru contestator proba cu înscrisuri şi cu expertiză contabilă de specialitate, cu următoarele obiective: -expertul să stabilească corect punctajul mediu anual şi cuantumul dreptului de pensie cuvenit, ţinând seama de vechimea în muncă, de grupa de încadrare în muncă şi de sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat, ţinând cont de toate înscrisurile de la dosar, respectiv de documentele din dosarul de pensionare, copia cărţii de muncă. - în situaţia în care există neconcordanţe între punctajul mediu anual şi cuantumul drepturilor de pensie stabilit de expert şi cele stabilite de intimată, să se precizeze aceste neconcordanţe şi diferenţele stabilite - la efectuarea lucrării expertul va avea în vedere şi decizia nr. 48139/29.03.2005 prin care s-au revizuit drepturile de pensie datorită evidenţei eronate ca dată a înscrierii la pensie 01.02.1974 şi nu data corectă 01.07.1996, moment de la care s-a mai recalculat de câteva ori dreptul de pensie. Încuviinţează pentru intimată proba cu înscrisuri. Numeşte expert contabil prin tragere la sorţi pe d-na Diaconescu Victoria.. Fixează onorariul provizoriu de expert în suma de 500 lei, în sarcina contestatorului. Fixează o audiere în Camera de Consiliu în intervalul 14.05.2014-20.05.2014 orele 9.00-11.00 a expertului desemnat, acesta urmând să estimeze atât costurile lucrării, cât şi termenul necesar efectuării acesteia. Încuviinţează un expert consilier în persoana d-nei Stroe Andrada. Amână judecarea cauzei la 03.06.2014. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Mai 2014, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 13.05.2014Ia act de precizarea reprezentantului intimatei. Încuviinţează cererea apărătoarei contestatorului. Amână judecarea cauzei la 13.05.2014. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Aprilie 2014, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 15.04.2014