Dosar 434/273/2013 din 28.02.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 434/273/2013
Data dosar:
28.02.2013
Instanta:
Judecătoria Oravița
Departament:
Dosare Civil - Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.04.2013 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Condamnare

    În baza art. 86 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor art. 320/1 Cod Procedura Penala, condamnă pe inculpatul Maftei Paul Florian, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani si 8 (opt) luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.71 alin.5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.

    Hotarare 68/2013 din 29.04.2013
  • Sedinta din data de 15.04.2013 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 15.04.2013
  • Sedinta din data de 26.03.2013 la ora 09:00

    Complet: Complet 1 - Arestaţi
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 15. 04. 2013, la completul C1, termen cunoscut de părţile prezente. Emite adresă către Inspectorul de Poliţie al Judeţului Braşov pentru a înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26. 03. 2013.

    Incheiere de sedinta din 26.03.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD