P******** D* P* L**** J********** P******
RecurentO***** I****
Intimat InculpatAdmite recursul declarat de P******** D* P* L**** J********** P****** împotriva sentinţei penale nr. 3248 din 13.06.2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 4351/280/2013. Casează în parte sentinţa. Înlătură aplicarea art. 81 Cod penal cu toate consecinţele. În baza art. 86/1 Cod penal, suspendă sub supraveghere, executarea pedepsei iar în baza art. 86/2 Cod penal, fixează termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. Instituie în sarcina inculpatului măsurile de supravegere prevăzute de art. 86/3 alin. 1 lit. a) – d) Cod penal, cea prevăzută de lit. a) urmând a fi adusă la îndeplinire prin Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş. În baza art. 86/3 alin. 3 lit. e Cod penal, interzice inculpatului să conducă vreun autovehicul. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal. Menţine în rest sentinţa. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 septembrie 2013, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 517/2013 din 04.09.2013AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 04.09.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2013