S* P**** A********* S** P*** L********* A***** I****
DebitorD******* G******* A F********* P****** S******
CreditorAprobă raportul lichidatorului judiciar . În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC Perla Ardealului SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă pe lichidator de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu excepţia celor ce derivă din soluţionarea irevocabilă a cererii de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator (menţiune valabilă doar în situaţia în care cererea de antrenare nu a fost soluţionată, a fost soluţionată dar este în termenul de declarare a recursului sau se află în curs de soluţionare a căii de atac). În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 4 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2006, aprobă în parte onorariul cuvenit administratorului jduiciar, în cuantum de 1000 lei, şi a cheltuielilor de procedură în sumă de19,9 lei. Definitivă şi executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Arhiva secţiei civile a Tribunalului Suceava.
Hotarare 1084/2013 din 28.06.2013Amână judecarea cauzei la 28.06.2013
Incheiere de sedinta din 24.05.2013Admite cererea lichidatorului. În temeiul art.62 al.2 din Legea nr.85/2006, prelungeşte termenele limită stabilite prin încheierea nr. 659/12.04.2013, cu 7 zile
Hotarare intermediara 858/2013 din 17.05.2013Admite cererea. Deschide procedura simplificată de insolvenţă a debitoarei. Numeşte lichidator pe ACCERR IPURL. Termen continuare procedură la 24 mai 2013.
Hotarare intermediara 659/2013 din 12.04.2013