Dosar 4387/327/2013 din 06.06.2013

infracţiuni la alte legi speciale LG. 194/2011


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4387/327/2013
Data dosar:
06.06.2013
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale LG. 194/2011
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.12.2013 la ora 08:30

    Complet: P16
  • Condamnare

    I. În baza art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod pen. şi art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.pen., condamnă pe inculpatul R******* R*** D***** zis „SET” la o pedeapsă de 2 ani închisoare (fapte săvârşite în perioada aprilie 2012-martie 2013). În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europena a Drepturilor Omului, se interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei. În baza art. 86 ind.1 alin.1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului R******* R*** D***** pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 Cod penal. Dispune ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul R******* R*** D***** să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 86 ind.3 alin.1 Cod pen.: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de către această instituţie; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.86 ind.3 alin.3 Cod pen., obligă pe inculpatul R******* R*** D***** să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de formare profesională ce urmează a se stabili de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, după evaluarea aptitudinilor acestuia. În baza art.71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 359 Cod proc.pen. se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de de art. 86 ind.4 raportat la art.83-84 Cod pen., în sensul că neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurile de supraveghere stabilite de instanţă, pe parcursul termenului de încercare, conduce la revocarea suspendării şi executarea în întregime a pedepsei iar dacă inculpatul săvârşeşte din nou o infracţiune, acesta va executa atât pedeapsa suspendată cât şi pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 191 alin.2 Cod proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 4190 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Dispune plata sumei de 100 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea pentru av. Gudu Michael, reprezentând onorariu parţial. II. În baza art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod pen. şi art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.pen., condamnă pe inculpatul I****** F***** la o pedeapsă de 2 ani închisoare (fapte săvârşite în perioada aprilie 2012-martie 2013). În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europena a Drepturilor Omului, se interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei. În baza art. 86 ind.1 alin.1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului I****** F***** pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 Cod penal. Dispune ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul I****** F***** să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 86 ind.3 alin.1 Cod pen.: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de către această instituţie; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.86 ind.3 alin.3 Cod pen., obligă pe inculpatul I****** F***** să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de formare profesională ce urmează a se stabili de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, după evaluarea aptitudinilor acestuia. În baza art.71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 359 Cod proc.pen. se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de de art. 86 ind.4 raportat la art.83-84 Cod pen., în sensul că neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurile de supraveghere stabilite de instanţă, pe parcursul termenului de încercare, conduce la revocarea suspendării şi executarea în întregime a pedepsei iar dacă inculpatul săvârşeşte din nou o infracţiune, acesta va executa atât pedeapsa suspendată cât şi pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 191 alin.2 Cod proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 4190 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Dispune plata sumei de 100 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea pentru av. Dedu Antoanela, reprezentând onorariu parţial. În temeiul art. 118 pct.1 lit.f Cod pen., dispune confiscarea pentru: -1,2 grame - 6 plicuri şi 0,7 grame pulbere(proba 1); 1,0 grame fragmente vegetale (proba nr.2); 0,8 grame fragmente vegetale (proba nr.3); 0,6 grame fragmente vegetale (proba nr.4); 0,3 grame fragmente vegetale (proba nr.5) toate rămase în urma expertizării RCTS 1910221/08.05.2013, depuse la Camera de corpuri delicte a IGPR-Direcţia cazier judiciar-DCJSEO cu dovada seria H nr.0023833/09.05.2013; -1,1 grame pulbere (proba nr.l) şi 2 grame fragmente vegetale (proba nr.2) rămase după efectuarea analizelor de laborator şi depuse la Camera de corpuri delicte - RCTS -2413811/30.05.2012; -3,5 grame pulbere şi 68 pliculeţe (13,6 grame) inscripţionate „Special Gold new formula” (proba nr.l), 6 pliculeţe (3.0 grame) inscripţionate ,,R16” (proba nr.2), 4,4 grame fragmente vegetale şi 118 pliculeţe (23,6 grame) inscripţionate „Diesel”(proba nr.3) şi 4 cutii (proba nr 4), rămase după efectuarea analizelor dc laborator şi predate la Camera de corpuri delicte RCTS 2413812/23.05.2012; -1,4 grame fragmente vegetale - 7 plicuri (proba nr.3), 3,2 grame fragmente vegetale - 16 plicuri (proba nr.4), 2,8 grame fragmente vegetale 14 plicuri (proba nr.5), 1,8 grame pulbere - 9 plicuri (proba nr.7) rămase după efectuarea analizelor de laborator şi predate la Camera de corpuri delicte RCTS 1910155/12.02.2013; -1,0 grame pulbere (proba nr.l), 1,8 grame fragmente vegetale (proba nr.2), 1,2 grame pulbere (proba nr.3) rămase după efectuarea analizelor de laborator şi predate la Camera de corpuri delicte- RCTS - 1910171/12.02.2013; -1,0 grame pulbere - 5 plicuri (proba nr.l ), 2 grame fragmente vegetale - 10 plicuri (proba nr.2), 1,4 grame fragmente vegetale - 7 plicuri (proba nr.3) rămase după efectuarea analizelor de laborator şi predate la Camera de corpuri delicte – RCTS 1910172/13.02.2013; -1 gram pulbere – 5 plicuri (proba nr.1), 0,6 grame pulbere – 3 plicuri (proba nr.3), 0,6 grame fragmente vegetale – 3 plicuri (proba nr.4), 0,6 grame pulbere – 3 plicuri (proba nr.5), 2,2 grame fragmente vegetale – 11 plicuri (proba nr.6), 2,4 grame fragmente vegetale – 12 plicuri (proba nr.7) toate depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Tulcea cu dovada seria H nr.0106776/14.05.2013. În baza art. 118 pct.1 lit.e Cod pen. dispune confiscarea pentru: - suma de 430 lei, ridicată de la I****** F***** cu prilejul depistării în flagrant, a operaţiunii de comercializare a produselor „etnobotanice”, depusă la Trezoreria Tulcea cu chitanţa seria TS9 nr.5034408/07.05.2013; - suma de 1177 lei, ridicată de la R******* R*** D*****, cu prilejul depistării în flagrant, a operaţiunii de comercializare a produselor „etnobotanice”, depusă la Trezoreria Tulcea cu chitanţa seria TS3B nr.4086821/25.04.2012. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.12.2013.

    Hotarare 1722/2013 din 11.12.2013
  • Sedinta din data de 06.12.2013 la ora 08:30

    Complet: P16
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 11 decembrie 2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2013
  • Sedinta din data de 04.12.2013 la ora 08:30

    Complet: P16
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06 decembrie 2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2013
  • Sedinta din data de 23.10.2013 la ora 08:30

    Complet: P16
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată pentru lipsă inculpaţi

    Incheiere de sedinta din 23.10.2013
  • Sedinta din data de 25.09.2013 la ora 08:30

    Complet: P16
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată pentru lipsa inculpaţilor

    Incheiere de sedinta din 25.09.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD