C***** I**
InculpatÎn baza art. 460 alin.1 C.pr.pen., respinge contestaţia la executare formulată de condamnatul C***** I** împotriva sentinţei penale nr. 240 din 24.11.2010 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 7526/86/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5 din 19.01.2011 a Curţii de Apel Suceava, ca nefondată. În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă condamnatul C***** I** la plata către stat a sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu se va avansa din fondul MJLC în fondul Baroului de Avocaţi Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.05.2013.
Hotarare 110/2013 din 15.05.2013În temeiul art. 199 alin. 3 Cod procedură penală, scuteşte pe doamna avocat Tăşală Mirela, de la amenda în cuantum de 500 lei pentru lipsa nejustificată la acest termen. Amână pronunţarea asupra cauzei de faţă la data de 15 mai 2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2013Lipsa apărătorului desemnat din oficiu. verificări la Baroul Suceava pentru a comunica numele avocatului desemnat din oficiu pentru condamnat. Adresă avocatului desemnat din oficiu să se prezinte în instanţă la termenul următor, sub sancţiunea amenzii.
Incheiere de sedinta din 22.04.2013