H****** D********
Recurent InculpatT**** D********* L******** N***
Recurent InculpatM**** M*****
Recurent InculpatG***** I*** L********
Recurent InculpatC******** V***** T*****
Recurent InculpatAdmite recursurile, formulate de inculpaţii, M**** M*****, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea, G***** I*** L******** şi MARIN SILVIU CLAUDIU, zis CARTOF, ambii aflaţi în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, împotriva încheierii din 11 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în dosarul nr. 4412/90/2013. Casează în parte încheierea atacată şi, rejudecând, înlătură dispoziţiile privind menţinerea stării de arest preventiv faţă de aceşti inculpaţi. În baza art.300/2 Cod procedură penală raportat la art.139 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpaţilor M**** M*****, G***** I*** L******** şi MARIN SILVIU CLAUDIU, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art.145/1 Cod procedură penală. Pe durata măsurii, inculpaţii se supun următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. e) să nu se apropie de persoanele vătămate, reprezentanţii şi membrii familiilor acestora, coinculpaţi, martori şi experţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr.8/U/20.02.2013 (inculpatul M**** M*****), nr.6/U/20.02.2013 (inculpatul G***** I*** L********), nr.10/U/20.02.2013 (inculpatul MARIN SILVIU CLAUDIU), toate emise de Tribunalul Vâlcea - secţia penală, dacă nu sunt arestaţi sau reţinuţi în alte cauze. Desemnează următoarele organe însărcinate cu supravegherea: - pentru inculpatul M**** M*****-Poliţia Municipiului Arad; - pentru inculpatul G***** I*** L********-Poliţia Municipiului Timişoara; - pentru inculpatul Marin Silviu Claudiu-Poliţia Municipiului Curtea de Argeş. Se pun în vedere inculpaţilor prevederile art.145/1 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.145 alin.2/2 Cod procedură penală privind condiţiile revocării măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Comunică prezenta persoanelor, organelor şi instituţiilor prevăzute de art.145/1 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.145 alin.2/1 Cod procedură penală. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii. Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii: PREDA ADRIAN, CĂCĂREAZĂ VASILE-TAILOR, SÎRBU COSMIN ION, toţi aflaţi în Penitenciarul Colibaşi şi de inculpatul TURCA-DĂSCĂLESCU LAURENŢIU-NIKI, aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Vâlcea, împotriva aceleiaşi încheieri. Obligă pe recurenţii - inculpaţi Preda Adrian şi Sîrbu Cosmin Ion la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei, pe inculpaţii Turca-Dăscălescu Laurenţiu Niki şi Căcărează Vasile-Tailor la câte 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 30 lei onorariul parţial al avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei, iar pe inculpata H****** D******** la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei pentru inculpatul M**** M***** şi onorariul parţial al avocatului din oficiu pentru inculpatul Marin Silviu Claudiu, în cuantum de 30 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 septembrie 2013, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 572/2013 din 18.09.2013