Dosar 4428/257/2013 din 02.12.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 alin.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4428/257/2013
Data dosar:
02.12.2013
Instanta:
Judecătoria Mediaș
Departament:
Sectia Generala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 alin.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.01.2014 la ora 08:30

    Complet: C1 Familie
  • Condamnare

    În baza art. 87 al. 1 din O.U.G. 195/2002, art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C***** C*****, la pedeapsa închisorii de 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drum public având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Se aplică inculpatului prevederile art. 71 Cod penal privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal. În baza art. 81,82 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal. Se aplică dispoziţiile art. 71 al. 5 Cod penal. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 lei din care suma de 200 lei reprezintă onorar avocat oficiu Suciu Cristian. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare.

    Hotarare 1/2014 din 06.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD