S**** E**** L* M***** I*****
ReclamantM***** I***
PârâtR********* B*** S* A****** D******
PârâtR********* B*** S*
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta-pârâtă Sandu Elena. Îndreaptă eroarea materială strecurată în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 167 din 22 ianuarie 2016, pronunţat în dosarul nr.4453/222/2013, al Judecătoriei Dorohoi, în sensul de a se trece că terenul aferent construcţiilor, reprezentând lotul nr. 1 ce a fost atribuit reclamantei-pârâte Sandu Elena este în suprafaţă de 256 m.p., în loc de 246 m.p. cum din eroare a fost trecut. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.03.2018Admite, în parte, acţiunea civilă principală având ca obiect „partaj bunuri comune” formulată de către reclamanta-pârâtă S.E. în contradictoriu cu pârâtul M.I. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant M.I. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.E., ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Raiffeisen Bank S.A., ca neîntemeiată. Constată că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, ca bunuri comune, cu o contribuţie egală de 50 % fiecare, următoarele bunuri imobile: - casă de locuit cu suprafaţa utilă de 119,36 m.p.,acoperită cu tablă-valoare 121.165 lei , magazie –în valoare de 2096 lei, poiată pentru păsări-în valoare de 636 lei, beci în suprafaţă de 7,84 m.p.-val. 1399 lei, garaj realizat din structură metalică şi închis perimetral cu plăci OSB-val. 1519 lei, gard la stradă în lungime de 37 m.l.-val. 1863 lei, gard în curte în lungime de 14,60 m.l.-val. 771 lei, gard din stâlpi de beton cu plasă de sârmă în lungime de 78,85 m.l.-val. 1606, gard din stâlpi metalici şi rigle din scândură în lungime de 16,90 m.l.-val. 270 lei şi suprafaţa de 500 m.p. teren aferent construcţiilor în p.c. 3522, situat în mun. Dorohoi, Aleea Mărului, nr. 10, jud. Botoşani, evidenţiat în schiţa de la fila 208 dosar- valoare 11.250 lei (grevate de ipoteca constituită în favoarea Raiffeisen Bank S.A. prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1333 din 18 iunie 2007 de BNP Ioan Amarie din Dorohoi), valoarea totală a bunurilor imobile fiind de 142.575 lei. respectiv, următoarele bunuri mobile, - 2 covoare-tip mochetă-val.20 lei, o oglindă aplicată pe perete-val. 11 lei, un corp de iluminat cu neon-val.12 lei, colţar (sufragerie) cu canapea extensibilă cu patru corpuri şi fotoliu-420 lei, mobilier din lemn (sufragerie) format din 8 corpuri-540 lei, o masă pliabilă cu 6 scaune-val. 50 lei, covor persan sintetic-val. 189 lei, perdea geam-val.30 lei, perdea uşă-val.12 lei,lustră din sticlă cu 3 braţe-21 lei, pat dublu extensibil-tip canapea-val.150 lei, 2 fotolii extensibile-val. 120 lei, dulap în 3 uşi-val. 100 lei, masă de televizor-val. 60 lei, televizor marca Samsung-val. 200 lei, scaun tapiţat cu spătar-val. 28 lei, covor persan sintetic-val. 125 lei, perdea pentru geam-val. 30 lei, perdea pentru uşă-val. 12 lei, corp de iluminat cu un neon-val. 24 lei, oglindă(baie)-val.10 lei, corp iluminat cu neon-17 lei, dulap suspendat cu trei uşi-val.20 lei, trei perdele geam-val. 75 lei, două perdele geam uşă-val. 30 lei, două preşuri din cordele-val.20 lei, cuier suspendat din lemn-val. 49 lei, pahare din sticlă de diferite mărimi(104 bucăţi)-val.25 lei, suport lumânări-val. 1 lei, şase farfurii de la serviciul de ceai-val. 3 lei, două scumiere din sticlă-val.2 lei, platou sticlă-val.4 lei, platou lemn-val.2 lei, coş pentru fructe-val.3 lei, două feţe de masă-val.20 lei, treisprezece feţe de pernă din bumbac-val.33 lei, două cearşafuri pentru pat din bumbac-val.16 lei, două prosoape-val.10 lei, cinci prosoape artizanat-val.25 lei, trei tablouri-pictură-val.32 lei, plapumă-val.12 lei, două perne mari-val.7 lei, două perne mici-val.5 lei, mobilă de bucătărie compusă din 4 corpuri suspendate şi 4 pe duşumea-val. 375 lei, aragaz marca Zanussi-val. 200 lei, masă de bucătărie-val. 50 lei, pat dublu extensibil(canapea)-val. 120 lei, covor iută-val. 24 lei, două perdele geam-val. 36 lei, perdea pentru uşă-val. 8 lei, trei scaune-22 lei, maşină de spălat Indesit-val. 100 lei, 2 covoare-tip mochetă-val.20 lei, o oglindă aplicată pe perete-val. 11 lei, un corp de iluminat cu neon-val.12 lei, canapea dublă extensibilă-val. 96 lei, şifonier cu două uşi şi vitrină-val.75 lei, masă birou-val.50 lei, televizor Panasonic-val.200 lei, covor persan-tip Siret-val.175 lei, masă de bucătărie-val.43 lei, trei scaune cu spătar tapiţate-val.84 lei, pat dublu extensibil-val. 160 lei, perdea pentru geam-val.20 lei, frigider cu congelator Arctic-val. 325 lei, două perdele geam-val. 20 lei, două corpuri mobilier de bucătărie-val.50 lei, dulap din lemn pentru încălţăminte-val.50 lei, două rafturi metalice-val. 24 lei,şapte linguri şi furculiţe-val. 4 lei, patru cuţite diferite-val.8 lei, opt farfurii adânci-val. 5 lei, 29 pahare de sticlă de diferite mărimi-val.7 lei, ceainic-val.3 lei, platou porţelan-val.3 lei, şapte căniţe de cafea din diferite servicii-val. 5 lei, ceaun aluminiu-val.15 lei, şase oale emailate de diferite mărimi-val.15 lei, cazan din aluminiu pentru ţuică-val. 90 lei, cazan inox pentru ţuică-val. 60 lei, trei damingene din sticlă(10 litri, 25 lirtri şi 50 litri)-val. 35 lei, trei perne mari-val.30 lei, trei perne mici-val.10 lei,tablou-pictură-val.7 lei,banc pentru prelucrări metalice-val.50 lei, raft metalic-val. 30 lei, două butoaie PVC(90 l şi 60 l)-val.-20 lei, valoarea totală a bunurilor mobile fiind de 5.322 lei. -suma de 10.000 lei, reprezentând c/val. autoturismului Dacia Logan cu nr. de înmatriculare BT-03-LTE, vândut de pârâtul-reclamant după desfacerea căsătoriei. Constată că valoarea totală a masei de bunuri comune este de 157.897 lei. Dispune încetarea stării de proprietate devălmaşă existentă între părţi, după cum urmează: Atribuie reclamantei – pârâte S.E., în deplină proprietate, următoarele: -lotul nr. 1 compus din porţiunea din casa de locuit, care cuprinde camerele 1,2,3,6, şi 10,72 m.p. din hol (camera 7), în suprafaţă utilă de 58,36 m.p.,evidenţiat cu verde în schiţa de la fila 207 dosar, porţiunea din gardul de la stradă în lungime de 17 m.l. şi terenul aferent construcţiilor în suprafaţă de 246 m.p. din p.c. 3522, situat în mun. Dorohoi,.....jud. Botoşani, reprezentând lotul nr. 1 evidenţiat cu verde în schiţa de la fila 208 dosar (grevate de ipoteca constituită în favoarea Raiffeisen Bank S.A. prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1333 din 18 iunie 2007 de BNP Ioan Amarie din Dorohoi)- în valoare de 65.859 lei. - 2 covoare-tip mochetă-val.20 lei, o oglindă aplicată pe perete-val. 11 lei, un corp de iluminat cu neon-val.12 lei, colţar (sufragerie) cu canapea extensibilă cu patru corpuri şi fotoliu-420 lei, mobilier din lemn (sufragerie) format din 8 corpuri-540 lei, o masă pliabilă cu 6 scaune-val. 50 lei, covor persan sintetic-val. 189 lei, perdea geam-val.30 lei, perdea uşă-val.12 lei,lustră din sticlă cu 3 braţe-21 lei, pat dublu extensibil-tip canapea-val.150 lei, 2 fotolii extensibile-val. 120 lei, dulap în 3 uşi-val. 100 lei, masă de televizor-val. 60 lei, televizor marca Samsung-val. 200 lei, scaun tapiţat cu spătar-val. 28 lei, covor persan sintetic-val. 125 lei, perdea pentru geam-val. 30 lei, perdea pentru uşă-val. 12 lei, corp de iluminat cu un neon-val. 24 lei, oglindă(baie)-val.10 lei, corp iluminat cu neon-17 lei, dulap suspendat cu trei uşi-val.20 lei, trei perdele geam-val. 75 lei, două perdele geam uşă-val. 30 lei, două preşuri din cordele-val.20 lei, cuier suspendat din lemn-val. 49 lei, pahare din sticlă de diferite mărimi(104 bucăţi)-val.25 lei, suport lumânări-val. 1 lei, şase farfurii de la serviciul de ceai-val. 3 lei, două scumiere din sticlă-val.2 lei, platou sticlă-val.4 lei, platou lemn-val.2 lei, coş pentru fructe-val.3 lei, două feţe de masă-val.20 lei, treisprezece feţe de pernă din bumbac-val.33 lei, două cearşafuri pentru pat din bumbac-val.16 lei, două prosoape-val.10 lei, cinci prosoape artizanat-val.25 lei, trei tablouri-pictură-val.32 lei, plapumă-val.12 lei, două perne mari-val.7 lei, două perne mici-val.5 lei, valoarea totală a bunurilor mobile atribuite atribuite reclamantei-pârâte fiind de 2.575 lei. Atribuie pârâtului – reclamant M.I., în deplină proprietate, următoarele: -lotul nr. 2 compus din porţiunea din casa de locuit, care cuprinde camerele 4,5,8,9,10,11 şi 5,68 m.p. din hol (camera 7), în suprafaţă utilă de 61 m.p.,evidenţiat cu roşu în schiţa de la fila 207 dosar, porţiunea din gardul de la stradă în lungime de 20 m.l., gard în curte în lungime de 14,60 m.l, gard din stâlpi de beton cu plasă de sârmă în lungime de 78,85 m.l., gardul din stâlpi metalici şi rigle din scândură în lungime de 16,90 m.l, magazia, poiata pentru păsări, beciul în suprafaţă de 7,84 m.p., garajul realizat din structură metalică şi închis perimetral cu plăci OSB şi terenul aferent construcţiilor în suprafaţă de 244 m.p. din p.c. 3522, situat în mun. Dorohoi,.....jud. Botoşani, reprezentând lotul nr. 2 evidenţiat cu roşu în schiţa de la fila 208 dosar (grevate de ipoteca constituită în favoarea Raiffeisen Bank S.A. prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1333 din 18 iunie 2007 de BNP Ioan Amarie din Dorohoi)- în valoare de 76.716 lei. -suma de 10.000 lei, reprezentând c/val. autoturismului Dacia Logan cu nr. de înmatriculare BT-03-LTE, vândut de pârâtul-reclamant după desfacerea căsătoriei. -mobilă de bucătărie compusă din 4 corpuri suspendate şi 4 pe duşumea-val. 375 lei, aragaz marca Zanussi-val. 200 lei, masă de bucătărie-val. 50 lei, pat dublu extensibil(canapea)-val. 120 lei, covor iută-val. 24 lei, două perdele geam-val. 36 lei, perdea pentru uşă-val. 8 lei, trei scaune-22 lei, maşină de spălat Indesit-val. 100 lei, 2 covoare-tip mochetă-val.20 lei, o oglindă aplicată pe perete-val. 11 lei, un corp de iluminat cu neon-val.12 lei, canapea dublă extensibilă-val. 96 lei, şifonier cu două uşi şi vitrină-val.75 lei, masă birou-val.50 lei, televizor Panasonic-val.200 lei, covor persan-tip Siret-val.175 lei, masă de bucătărie-val.43 lei, trei scaune cu spătar tapiţate-val.84 lei, pat dublu extensibil-val. 160 lei, perdea pentru geam-val.20 lei, frigider cu congelator Arctic-val. 325 lei, două perdele geam-val. 20 lei, două corpuri mobilier de bucătărie-val.50 lei, dulap din lemn pentru încălţăminte-val.50 lei, două rafturi metalice-val. 24 lei,şapte linguri şi furculiţe-val. 4 lei, patru cuţite diferite-val.8 lei, opt farfurii adânci-val. 5 lei, 29 pahare de sticlă de diferite mărimi-val.7 lei, ceainic-val.3 lei, platou porţelan-val.3 lei, şapte căniţe de cafea din diferite servicii-val. 5 lei, ceaun aluminiu-val.15 lei, şase oale emailate de diferite mărimi-val.15 lei, cazan din aluminiu pentru ţuică-val. 90 lei, cazan inox pentru ţuică-val. 60 lei, trei damingene din sticlă(10 litri, 25 lirtri şi 50 litri)-val. 35 lei, trei perne mari-val.30 lei, trei perne mici-val.10 lei,tablou-pictură-val.7 lei,banc pentru prelucrări metalice-val.50 lei, raft metalic-val. 30 lei, două butoaie PVC(90 l şi 60 l)-val.-20 lei, valoarea totală a bunurilor mobile atribuite pârâtului-reclamant fiind de 2.747 lei. Constată că reclamantei – pârâte S.E. i-au fost atribuite bunuri în valoare totală de 68.434 lei şi pârâtului-reclamant M.I. bunuri în valoare totală de 89.463 lei. Pentru egalizarea valorică a loturilor, obligă pârâtul-reclamant M.I. să plătească reclamantei-pârâte suma de 10.514,5 lei, cu titlu de sultă. Constată că părţile au o datorie comună, constând în contravaloarea ratelor provenind din contractul de credit nr. RFI02943408938 din 12.06.2007, încheiat cu Raiffeisen Bank S.A, modificat prin actul adiţional din 20.11.2013, scadente după introducerea prezentei acţiuni (11 decembrie 2013) şi până la data expirării contractului(20 octombrie 2019). Compensează, în parte, ratele achitate de părţi din contractul de împrumut menţionat mai sus, în perioada februarie 2010-noiembrie 2013, şi mai obligă reclamanta-pârâtă S.E. să achite pârâtului -reclamant M.I. suma de 1255 euro sau echivalentul în lei de la data efectuării plăţii. Stabileşte în sarcina reclamantei-pârâte S.E. obligaţia de plată a ratelor din contractul de credit nr. RFI02943408938 din 12.06.2007, încheiat cu Raiffeisen Bank S.A, modificat prin actul adiţional din 20.11.2013, începând cu data introducerii acţiunii(11 decembrie 2013) şi până la ultima rată scadentă la data de 20 octombrie 2019, conform graficului de rambursare emis de bancă. Obligă pârâtul reclamant M.I. să plătească lunar reclamantei pârâte S.E. contravaloarea a 50% din fiecare rată lunară achitată de reclamanta-pârâtă din contractul de credit menţionat mai sus, începând cu rata scadentă la data de 20 decembrie 2013 şi până la ultima rată scadentă la data de 20 octombrie 2019, conform graficului de rambursare emis de bancă. În temeiul art. 502 din O.U.G. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, obligă pe reclamanta-pârâtă S.E. la restituirea către stat a sumei de 3.800 lei, sumă cu privire la care instanţa a dispus scutirea în favoarea acesteia de la plata taxei judiciare de timbru prin încheierea din data de 12.02.2014. Stabileşte onorariul definitiv pentru experta Găzdac Aurica la suma de 1.000 lei şi mai obligă reclamanta-pârâtă S.E. să plătească Biroului local de expertize judiciare, tehnice şi contabile Botoşani suma de 500 lei, reprezentând diferenţă onorariu pentru experta Găzdac Aurica. Compensează, în parte, cheltuielile de judecată şi obligă pârâtul-reclamant M.I. să achite reclamantei-pârâte S.E. suma de 2188,25,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, acesta urmând a fi depus la Judecătoria Dorohoi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2016.
Hotarare 167/2016 din 22.01.2016Amână pronunţarea hotărârii la data de 22 ianuarie 2016. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.01.2016Amână pronunţarea hotărârii la data de 08 ianuarie 2016. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2015Amână pronunţarea hotărârii la data de 22 decembrie 2015. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2015Amână cauza pentru a se reveni cu adresă la expert.
Incheiere de sedinta din 10.11.2015Amână cauza pentru a se comunica expertului obiecţiunile formulate în cauză.
Incheiere de sedinta din 06.10.2015Amână cauza pentru a se reveni la relaţiile lipsă.
Incheiere de sedinta din 31.08.2015Amână judecare acauzei pentru a se solicita relaţii referitoare la graficul de rambursare a creditului şi pentru a se solicita efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.06.2015Repune cauza pe rol pentru a se solicita relaţii de la Raiffeisen Bank S.A. şi lămuriri de la expertul în construcţii. Termen: 16.06.2015. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 02.06.2015Amână pronunţarea hotărârii la data de 02 iunie 2015. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2015Amână pronunţarea hotărârii la data de 19 mai 2015. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.05.2015Amână judecarea cauzei pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 31.03.2015Amână judecarea cauzei pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză întocmit în cauză.
Incheiere de sedinta din 17.02.2015În baza art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. c Cod procedură civilă, sancţionează pârâtul M***** I*** cu amenda judiciară în sumă de 500 lei, pentru împiedicarea efectuării expertizei. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Amână judecata pentru realizarea expertizei dispuse în cauză.
Incheiere de sedinta din 06.01.2015se amână cauza pentru a se înainta adresă expertului Timofte Adrian în vederea întocmirii raportului de expertiză privind evaluarea bunurilor mobile.
Incheiere de sedinta din 25.11.2014Amână cauza pentru a se achita avansul onorariu expert şi pentru a se emite adresă expertului Timofte Adrian.
Incheiere de sedinta din 28.10.2014se amână cauza pentru a se încerca o înţelegere cu privire la bunurile mobile.
Incheiere de sedinta din 07.10.2014amână cauza pentru a se introduce în cauză Raiffeisen Bank şi pentru a se cita martorul loipsă cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 02.09.2014se amână cauza pentru a se reveni cu adresă către expert pentru evaluarea cheltuielilor necesare separării efective a imobilului.
Incheiere de sedinta din 03.06.2014Amână cauza pentru a se lua interogatoriu pârâtului şi pentru a se audia martorii.
Incheiere de sedinta din 29.04.2014Amână cauza pentru a se achita avansul onorariu expert, a se emite adresă către expert după achitarea avansului şi a se cita martorii.
Incheiere de sedinta din 25.03.2014se amână cauza pentru studierea întâmpinării de către reclamantă.
Incheiere de sedinta din 04.03.2014Admite, în parte, cererea privind acordarea ajutorului public judiciar formulată de reclamanta Sandu Elena cu domiciliul în mun.Dorohoi, str. Primăverii nr.4, bl.R.5, sc.A, et.2, ap.9, jud. Botoşani. Scuteşte reclamanta de plata sumei de 3800 lei din totalul taxei judiciare de timbru în sumă de 4800 lei datorată în dosarul nr. 4453/222/2013 al acestei instanţe, urmând ca reclamanta să achite suma de 1000 lei. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 12.02.2014se amână cauza pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar şi pentru a se emite adresă pârâtului să ne comunice punctul de vedere.
Incheiere de sedinta din 04.02.2014