P******** Î*** - D**
ApelantR**** N******
Intimat InculpatP***** D******
Intimat Inculpatdecizia penală nr. 137/A - În baza art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de PICCJ-DNA împotriva sentinţei penale nr. 835 din data de 29.11.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti,Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 44654/3/2012. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond: 1. În baza art. 254 alin. 1 şi 2 din C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320/1 C.p.p. condamnă pe inculpatul R**** N******- fiul lui Stan şi Maria, ns. la 16.01.1956 , în comuna Vişina, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în oraşul Otopeni, str. Oituz, nr.36D, judeţ Ilfov, CNP *********0471, necunoscut cu antecedente penale la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului R**** N****** drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a , lit. b şi lit. c C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pe pedepsei principale. În baza art. 71 C.p. pe durata executării pedepsei principale interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi lit. b şi c C.p. În baza art. 86 ind. 1 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului R**** N****** sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani ,stabilit conform art.86ind.2 C.p. În baza art. 86 ind. 3 C.p. pe durata termenului de încercare inculpatul R**** N****** trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b)să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu,reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile,precum şi întoarcerea; c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului R**** N****** asupra dispoziţiilor art.86ind.4 C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 88 Cod penal dispune deducerea prevenţiei de la 30.10.2012, la 29.11.2012. 2. În baza art.254 alin.1 şi 2 din C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.320/1C.p.p. condamnă pe inculpatul PÎRVAN DUMITRU- fiul lui Paraschiv şi Constanţa, ns. la 16.09.1964, în oraşul Videle, judeţ Teleorman, domiciliat în Bucureşti, str. Turnul Eiffel, nr.25A, sector 2, CNP *********4243, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului Pîrvan Dumitru drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a , lit. b şi lit. c C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C.p. pe durata executării pedepsei principale interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi lit. b şi c C.p. În baza art.86ind.1 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Pîrvan Dumitru sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani ,stabilit conform art.86ind.2 C.p. În baza art.86ind.3 C.p. pe durata termenului de încercare inculpatul Pîrvan Dumitru trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b)să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu,reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile,precum şi întoarcerea; c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului Pîrvan Dumitru asupra dispoziţiilor art.86ind.4 C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 88 Cod penal dispune deducerea prevenţiei de la 30.10.2012, la 29.112012. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu ,în cuantum de 75 lei pentru fiecare intimat inculpat,se suportă din fondul Ministerului Justitiei Cu drept de recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.05.2013.
Hotarare 137/2013 din 24.05.2013Amână pronunţarea la data de 24.05.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2013