B**** I****
InculpatC****** C******* "**** B****
Parte vătămatăR O M Â N I A JUDECĂTORIA TULCEA DOSAR 4465/327/2013 HOT. 20.12.2013 În baza art. 208 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) Cod penal, art. 320^1 alin. 1 şi 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B**** I****, la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de recidivă postcondamnatorie. În baza art. 71 Cod penal şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional CEDO, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 61 Cod penal revocă liberarea condiţionată pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 46/01.02.2012 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 11754/279/2010 şi contopeşte restul rămas de executat de 231 zile cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 71 Cod penal şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional CEDO, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu cea pentru a cărei săvârşire inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 913/09.07.2013 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 4837/327/2013, menţinută şi definitivă prin Decizia penală nr. 603/P/06.09.2013 a Curţii de Apel Constanţa (fapte din aprilie-iunie 2013). În baza art. 36 alin. 2 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre de 1 an închisoare cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, ce urmează a fi executată în regim de deţinere conform art. 57 Cod penal. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional CEDO, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 şi art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii de 24 ore, a arestării preventive precum şi perioada executată de la data de 06.06.2013 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 992/4837/327 din 06.09.2013 emis de Judecătoria Tulcea în baza Sentinţei penale nr. 913/09.07.2013 pronunţate în dosarul nr. 4837/327/2013 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii ca urmare a contopirii pedepselor. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul B**** I**** la plata sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat din care onorariul apărătorului din oficiu, pentru avocat Sîrbu Ioana în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi se va vira către Baroul de Avocaţi Tulcea, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi părţile lipsă şi de la pronunţare pentru Ministerul Public şi părţile prezente. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.12.2013. Preşedinte,
Hotarare 1811/2013 din 20.12.2013amână pronunţarea la 20.12.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2013amână pronunţarea la 19.12.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2013amână pronunţarea la 13.12.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2013termen 05.12.2013, pentru continuarea cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 07.11.2013termen 07.11.2013, având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 26.09.2013