B*** C*******
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, modificată, cu aplicarea art. 320 1 C.p.p şi reţinerea art.74 alin. 1 lit. a,c C.p., art. 76 lit. e C.p., condamnă pe inculpatul B*** C******* la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 C.p., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 7 luni, potrivit art. 82 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării executării pedepsei principale. Potrivit art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. cu privire la revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.09.2013.
Hotarare 1127/2013 din 12.09.2013Amână pronunţarea la 12.09.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2013