Ş***** M***** D*****
InculpatÎn baza art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inc. Ş***** M***** D***** la pedeapsa închisorii de 6 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu permisul anulat. In baza art. 71 al.1 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 2 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 0/00. In baza art. 71 al.1 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. Constată că cele două infracţiuni deduse judecăţii sunt concurente. În baza art. 33 lit. b C.p. rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte cele două pedepse astfel încât inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare. In baza art. 71 al.1 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. În baza art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 2 luni, calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 C.pen. În baza art. 71 al.5 C.pen suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu recurs, în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.01.2014.
Hotarare 27/2014 din 15.01.2014Amână pronunţarea la data de 15.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2014pentru ca inc.să depună acte în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 04.12.2013