B******* Ş***** V********
InculpatCondamnă inculpatul BUZULEAC ŞTEFAN-VICHENTIE, la o pedeapsă de 4(patru luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat prev. şi ped. de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit.b C.pen., a art. 37 alin.1 lit. a C.pen. şi a art.3201 C.p.p. În baza art.83 C.pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 7(şapte) luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.77 din 10.02.2010 pronunţată în dosarul nr.11034/314/2009 al Judecătoriei Suceava, definitivă la data de 23.02.2010, prin neapelare, pedeapsă ce nu se contopeşte cu cea aplicată în prezenta cauză urmând ca în total inculpatul să execute pedeapsa de 11(unsprezece) luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. Condamnă inculpatul BUZULEAC ŞTEFAN-VICHENTIE, cu datele de stare civilă menţionate anterior, la o pedeapsă de 4(patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, aplicarea art. 33 lit.b Cod penal, art. 37 alin.1 lit. a C.pen., art.74 alin.2 C.pen. şi a art. 76 alin. 1 lit.e C.pen. şi a art.3201 C.p.p. În baza art.83 C.pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 7(şapte) luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.77 din 10.02.2010 pronunţată în dosarul nr.11034/314/2009 al Judecătoriei Suceava, definitivă la data de 23.02.2010, prin neapelare, pedeapsă ce nu se contopeşte cu cea aplicată în prezenta cauză urmând ca în total inculpatul să execute pedeapsa de 11(unsprezece) luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art. 33 lit. b C.pen. rap. la art.34 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, urmând ca, în final, inculpatul BUZULEAC ŞTEFAN-VICHENTIE să execute pedeapsa cea mai grea de 11(unsprezece) luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art. 191 al. 1 C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care iar suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu Grădinariu Aida, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 242/23.01.2013 se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava, iar suma de 300 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.02.2013.
Hotarare 115/2013 din 25.02.2013amână pronunţarea cauzei la data de 25.02.2013. pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.02.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2013