A************ J******** A F********* P****** M********
CreditorS* C**** K** S**
DebitorAdmite cererea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Dinte Lucian, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, strada Iuliu Maniu, nr. 20, bloc KM4, scara 3, apartament 2, judeţul Mehedinţi. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S* C**** K** S**, cu sediul social în Strehaia, strada 1 Mai, nr. 3, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 28780658, număr de ordine în registrul comerţului J25/288/2011. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorii judiciari de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului social, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Admite cererea lichidatorului judiciar referitoare la onorariu şi dispune plata din fondul prevăzut la articolul 4 din Legea nr. 85/2006 pentru activitatea desfăşurată precum şi a cheltuielilor de procedură, în valoare totală de 1116,99 lei. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.02.2014, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 286/2014 din 24.02.2014Cauza urmează a fi amânată pentru termenul din data de 24 februarie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, având în vedere solicitarea reprezentantului lichidatorului judiciar, respectiv pentru a se putea soluţiona definitiv cererea de angajare răspundere organe de conducere, soluţia acestei cereri având relevanţă în cadrul procedurii insolvenţei prin acordarea drepturilor de urmărire a creanţelor debitoarei direct asupra persoanelor din cadrul organelor de conducere.
Incheiere de sedinta din 27.01.2014Se va constitui dosar asociat.
Incheiere de sedinta din 18.11.2013În vederea contiunării procedurii şi pentru afişarea tabelului definitiv consolidat.
Incheiere finala dezinvestire din 04.11.2013Amână cauza la data de 04 nov. 2013 pentru continuarea procedurii şi depunerea tabelului definitiv al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 28.10.2013Aprobă raportul administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Dinte Lucian, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, strada Iuliu Maniu, nr. 20, bloc KM4, scara 3, apartament 2, judeţul Mehedinţi. Admite cererea formulată de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Dinte Lucian, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, strada Iuliu Maniu, nr. 20, bloc KM4, scara 3, apartament 2, judeţul Mehedinţi. în contradictoriu cu debitoarea S* C**** K** S**, cu sediul social în Strehaia, strada 1 Mai, nr. 3, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 28780658, număr de ordine în registrul comerţului J25/288/2011, pentru deschiderea procedurii de faliment. În temeiul art.107 alin.1 litera D. din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii de insolvenţă - faliment împotriva debitorului S* C**** K** S**, cu sediul social în Strehaia, strada 1 Mai, nr. 3, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 28780658, număr de ordine în registrul comerţului J25/288/2011. În temeiul art.107 alineatul 2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte lichidator judiciar pe Cabinet Individual de Insolvenţă Dinte Lucian, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, strada Iuliu Maniu, nr. 20, bloc KM4, scara 3, apartament 2, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 27285201, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, retribuţia urmând să-i fie stabilită ulterior. În temeiul art.107 alineatul 2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 14.10.2013. Dispune predarea către lichidator în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. În temeiul art.107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii asociaţilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.108 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi şi într-un ziar de largă răspândire naţională. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 14.10.2013. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 21.10.2013. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la creanţele născute în cursul procedurii la 28.10.2013. Fixează termenul pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 04.11.2013. În temeiul articolului 113 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen de judecată la data de 28.10.2013. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.09.2013, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 554/2013 din 23.09.2013În vederea afişării tabelului definitiv al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 02.09.2013Pentru afişarea tabelului preliminar al creanţelor şi depunerea eventualelor contestaţii.
Incheiere de sedinta din 01.07.2013Admite cererea formulată de creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Piaţa Radu Negru, nr.1, judeţul Mehedinţi pentru deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitorului S* C**** K** S** cu sediul în Strehaia, str. 1 Mai, nr. 3, judeţul Mehedinţi. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, deschide procedura insolvenţei împotriva debitorului S* C**** K** S** cu sediul în Strehaia, str. 1 Mai, nr. 3, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 28780658, număr de ordine în registrul comerţului J25/288/2011. În temeiul art. 34 din Legea 85/2006, desemnează administrator judiciar pe Cabinet Individual de Insolvenţă Dinte Lucian, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de Legea cu numărul 85/2006, cu o retribuţie de 2.000 lei şi 8% din valoarea creanţelor recuperate. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, notifică deschiderea procedurii debitorului, creditorului şi ORC Mehedinţi prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă răspândire. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă la 10.06.2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 01.07.2013 Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 08.07.2013 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 22.07.2013. Dispune trimiterea tuturor notificărilor către toţi creditorii de către administratorul judiciar. În temeiul art. 4 din Legea cu numărul 85/2006 dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii în termen de 2 zile de la deschiderea procedurii. În caz de neîndeplinire, contul va fi deschis de administratorul judiciar. Fixează termen de judecată în data de 01.07.2013. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.04.2013.
Hotarare 143/2013 din 15.04.2013Repune cauza pe rol. Acordă termen la 15.04.2013.
Incheiere de sedinta din 01.04.2013