P******* E****
Intimat Parte civilăS******** J******* D* A******** S******
Intimat Parte civilăD***** N******
Apelant InculpatG******** D******
Apelant Parte civilăG******** L****
Apelant Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul D***** N****** împotriva sentinţei penale nr. 174/23.09.2013 a Tribunalului Suceava - Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4512/86/2013. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului D***** N****** pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplic. art. 73 lit. b Cod penal, de la pedeapsa principală de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o perioadă de 5 ani, prin aplicarea art. 74 al. 1 lit. a şi art. 76 al. 2 Cod penal, la pedeapsa principală de 7 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală rap. la art. 1357 şi urm Cod civil, obligă pe inculpatul D***** N****** la plata sumei de 242,40 lei (în loc de 484,80 lei) către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, reprezentând cheltuielile ocazionate de deplasarea echipajului SAJ Suceava. În baza art. 1349, 1357 din Legea nr. 287/2009, obligă pe inculpatul D***** N****** la plata sumei 7.500 lei (în loc de 15.000 lei) cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale (cheltuieli de înmormântare) către părţile civile G******** L****, Grahoţchi Elena, Grahoţchi Mihaela, Duceac Maria (fostă Grahoţchi) şi G******** D******. În baza art. 14, 17 şi art. 346 Cod procedură penală rap. la art. 1357 şi urm Cod civil, obligă pe inculpatul D***** N****** la plata sumei 25.000 lei de (în loc de 50 000 lei) către părţile civile G******** L****, Grahoţchi Elena, Grahoţchi Mihaela, Duceac Maria (fostă Grahoţchi) şi G******** D******, reprezentând daune morale. În baza art. 193 al. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul D***** N****** să plătească părţilor civile G******** L****, Grahoţchi Elena, Grahoţchi Mihaela, Duceac Maria (fostă Grahoţchi) şi G******** D******, suma de 2.666 lei (în loc de 5.332 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare de la instanţa de fond, reprezentând onorariu avocat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Deduce în continuare durata arestării preventive a inculpatului apelant D***** N******, de la data de 23.09.2013 la zi şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către părţile civile G******** L****, Grahoţchi Elena, Grahoţchi Mihaela, Duceac Maria (fostă Grahoţchi) şi G******** D****** împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Respinge, ca nefondate, cererile formulate de către părţile civile apelante privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare din apel. Obligă pe fiecare dintre părţile civile G******** L****, Grahoţchi Elena, Grahoţchi Mihaela, Duceac Maria (fostă Grahoţchi) şi G******** D****** la plata sumei de câte 50 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Celelalte cheltuieli judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partea civilă P******* E**** şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.01.2014.
Hotarare 8/2014 din 17.01.2014Amână pronunţarea la data de 17.01.2014. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2014În baza art. 300/2 Cod procedură penală rap. la art. 160/b al. 1 Cod procedură penală, constată legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului D***** N******, iar în baza art. art. 160/b al. 3 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.12.2013.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013În baza art. 300/2 Cod procedură penală rap. la art. 160/b al. 1 Cod procedură penală, constată legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului D***** N******, iar în baza art. art. 160/b al. 3 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.11.2013.
Incheiere de sedinta din 04.11.2013