A*** A********
CondamnatRespinge cererea de liberare condiţionată, formulată în numele persoanei privată de libertate A*** A******** în prezent deţinut în Penitenciarul Tulcea, ca inadmisibilă, nefiind însuşită de către persoana privată de libertate. În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iulie 2013.
Hotarare 941/2013 din 25.07.2013având în vedere lipsa de procedură cu persoana privată de libertate, care nu a putut fi citată datorită timpului scurt de la momentul înregistrării dosarului, acordă termen la 25 Iulie 2013, la Completul de liberări condiţionate pt. când va fi citat condamnatul în Penitenciarul Vaslui, se va emite adresă la Barou pt. apărător din oficiu şi vor fi solicitate relaţii de la PNT Vaslui
Incheiere de sedinta din 04.07.2013