P***** G* N****** D*****
Contestator CondamnatIa act de retragerea cererii formulată de PANAIT NICUŞOR DANIEL, prin care a contestat executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat acesta la o pedeapsă de 18 ani închisoare, de către Tribunalul Teleorman prin sentinţa penală nr.8 din 15.01.2002, pronunţată în dosarul nr.2591/2001 (rămasă definitivă prin decizia penală nr.3507/04.07.2002 a Curţii Supreme de Justiţie), pentru săvârşirea infracţiunii de omor. În baza disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe condamnatul Panait Nicuşor Daniel la plata sumei de 150 lei – cheltuieli judiciare faţă de stat (în care s-a inclus şi onorariul avocatului din oficiu). Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 septembrie 2013.
Hotarare 92/2013 din 12.09.2013