C******* C*******
InculpatS* C****** I** S*
Parte civilăS* B** F****** I** S*
Parte civilăÎn baza art. 215 alin. 1,2,3 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. şi art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p. Condamnă pe inculpatul C******* C*******, fiul lui Calistru şi Reghina, născut la data de 15.02.1951, în localitatea Dumitra, jud. Bistriţa Năsăud, domiciliat în com. Devesel, sat Bistreţu, jud. Mehedinţi, CNP – *********3191, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p. în condiţiile art. 71 alin.2 C.p. În baza art. 291 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. şi art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p. Condamnă pe inculpatul C******* C******* la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p. în condiţiile art. 71 alin.2 C.p. În baza art. 33 C.p. – art. 34 C.p. Contopeşte pedepsele şi dispune ca inculpatul C******* C******* să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p. în condiţiile art. 71 alin.2 C.p. În baza art. 81- art. 82 C.p. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 359 C.p.p. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. Dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. pe durata termenului de încercare. Dispune anularea înscrisurilor falsificate, respectiv cupon de pensie emis pe numele C******* C******* sub nr. 302 pentru luna martie 2011 şi decizia de pensionare emisă pe numele C******* C******* sub nr. 14785/12.11.2007, precum şi anularea contractului de credit având număr autorizare 08700736 din 28.03.2011, încheiat între partea civilă S* C****** I** S* şi inculpatul C******* C*******, cât şi anularea contractului de credit nr. 513098613 din 15.04.2011, încheiat între partea civilă BRD Finance IFN SA şi inculpatul C******* C*******. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S* C****** I** S*, cu sediul în Bucureşti, str. Clucerului, nr. 78-80, sector 1. Obligă pe inculpatul C******* C******* la plata către partea civilă S* C****** I** S* a sumei de 4398,91 lei, reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă BRD Finance IFN SA, cu sediul în Bucureşti, B-dul Ion Mihalache, nr. 1-7, et. 15, cam. 241. Obligă pe inculpatul C******* C******* la plata către partea civilă BRD Finance IFN SA a sumei de 3698 lei, reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii. Obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru avocatul Borcoş Cristina, desemnat din oficiu conform delegaţiei nr. 1286/05.04.2013 pentru inculpat, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.09.2013, la sediul Judecătoriei Dr. Tr.Severin.
Hotarare 1918/2013 din 24.09.2013Amână pronunţarea la data de 24.09.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.09.2013, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2013Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 28.06.2013Amână cauza la data de 28.06.2013 pentru când se citează inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 07.06.2013Amână cauza la data de 07.06.2013 pentru când se citează inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 24.05.2013Amână cauza la data de 24.05.2013 pentru când se citează părţile vătămate cu menţiunea dacă se constituie părţi civile în cauză şi cu ce sumă.
Incheiere de sedinta din 19.04.2013