D********* E**** L******
ReclamantR********* B*** S*
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează în parte decizia 1227 în sensul că înlocuieşte sancţiunea concedierii cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii şi obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă, cu aplicarea reducerii de 10% pe 3 luni. Respinge cererea de daune morale.
Hotarare 280/2014 din 03.03.2014Amână pronunţarea la 3 martie 2014 pt. concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2014S-a acordat termen pt. administrarea în continuare a probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 27.01.2014Pentru administrarea probei cu martori.
Incheiere de sedinta din 13.01.2014Admite cererea formulată de apărătorul intimatei privind acordarea unui termen pentru imposibilitatea de a se prezenta la aceste termen. Pune în vedere contestatoarei să fie prezentă la termenul următor pentru administrarea probei cu interogatoriu. Pune în vedere părţilor ca, în măsura în care există posibilitatea administrării probelor prin apărători să recurgă la această modalitate, conform art.329 din Noul Cod de procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 16.12.2013Admite probele cu înscrisuri, interogatoriul intimatei şi 2 martori pentru contestatoare. Admite probele cu interogatoriul contestatoarei, înscrisuri şi 2 martori pentru intimată. Pune în vedere apărătorului contestatoarei ca partea pe care o reprezintă să fie prezentă la termenul următor pentru administrarea probei cu interogatoriu. Pune în vedere apărătorului intimatei să formuleze interogatoriu pentru a fi luat contestatoarei la termenul următor. Ia act că, prin apărător, contestatoarea s-a obligat să prezinte martorii personal la termenul pe care instanţa îl va stabili în acest scop în timp ce martorii intimatei vor fi citaţi. Dispune ca la termenul următor să fie administrate probele cu înscrisuri şi interogatoriu. Pune în vedere părţilor ca înscrisurile de care înţeleg să se folosească să fie depuse cu cel puţin două zile înaintea termenului de judecată.
Incheiere de sedinta din 25.11.2013