R**** O***** A********
InculpatÎn temeiul art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rap. la art.74 alin.1 lit.c, alin.2 rap. la art.76 alin.1 lit.e C.pen., cu ref. la art.320 ind.1 c.proc.pen., condamnă pe inculpatul R.O.A. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, în data de 16.04.2010. În temeiul art.71 alin.1 şi 2 C.pen., pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, b, c C.pen. În temeiul art.81 şi art.82, art.71 alin.5 C.pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art.359 al.1 C. proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C. pen., cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare. În temeiul art.191 alin.1 raportat la art.189 C. proc. pen., îl obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 450 lei (se vor achita la oficiile poştale în contul RO16TREZ7035032XXX005227,cod fiscal 434063323,deschis la Trezoreria sectorului 3). Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de ….. lei va fi avansat din fondul special al M.J.L.C. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpat
Hotarare 646/2013 din 27.03.2013amână pronunţarea la data de 27.03.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2013