H****** R*** I*****
InculpatS******* J******* I*******
Parte civilăÎn temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 320 ind. 1 din Cod procedură penală, condamnă inculpatul H****** R*** I***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 320 ind. 1 din Cod procedură penală, condamnă inculpatul H****** R*** I***** pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autovehicule i-a fost suspendat, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. Constată că fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 192/14.03.2013 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin nerecurare la data de 26.03.2013, este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat în prezenta cauză la pedepsele de 2 ani închisoare şi 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art 85 C. pen. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 192/14.03.2013 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin nerecurare la data de 26.03.2013. În baza art. 33 lit. a C. pen. dispune contopirea pedepselor de 2 ani închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare şi 8 luni închisoare, inculpatul H****** R*** I***** având de executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen. rap. la art. 85 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului H****** R*** I***** pentru un termen de încercare de 4 ani, termen ce se calculează de la data de 26.03.2013 (data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 192/14.03.2013 a Judecătoriei Slobozia). Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 din Cod penal. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. 2 din Cod penal raportat la art. 64 lit. a teza a II – a şi lit. b din Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 din Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia cu sediul în mun. Slobozia, str. Decebal nr. 1, jud. Ialomiţa. În baza art. 191 alin. 1 din Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpatul H****** R*** I***** şi partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.12.2013.
Hotarare 895/2013 din 20.12.2013lipsa apărare
Incheiere de sedinta din 22.11.2013