B******* C********* - C*******
ReclamantP******* C****** F********
PârâtRespinge excepţiile tardivităţii introducerii acţiunii şi a lipsei procedurii prealabile. Admite acţiunea formulată de reclamantul BĂLĂŞANU CONSTANTIN – CORNELIU, domiciliat în Com. Frumuşica, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul P******* C****** F******** cu sediul în com. Frumuşica, judeţul Botoşani. Anulează Dispoziţia nr. 97/15.04.2013 emisă de P******* C****** F********. Obligă pârâtul să reintegreze reclamantul pe funcţia anterior ocupată, de şef Birou Financiar Contabil, şi să plătească reclamantului o despăgubire egală cu diferenţele dintre salariul primit şi cel corespunzător funcţiei de conducere, indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public, începând cu luna aprilie 2013 şi până la data reintegrării efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 16.11.2016.
Hotarare 754/2016 din 16.11.2016Respinge cererea ca nefondată. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică.
Incheiere recuzare din 15.11.2016Suspendă judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, până la soluţionarea definitivă a ds. nr. 435/40/2014* al Tribunalului Botoşani. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 06.04.2016.
Incheiere suspendare din 06.04.2016Suspendă judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, până la soluţionarea definitivă a ds. nr. 4322/40/2013 al Tribunalului Botoşani. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 03.09.2014.
Incheiere suspendare din 03.09.2014Termen pentru a se depune la dosar înscrisuri de către reprezentantul pârâtului.
Incheiere de sedinta din 04.06.2014