J******** ( V***** C* C**** z** "*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul J.C., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 lit. d Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal, la pedeapsa 6 luni închisoare. În baza art. 81, 82 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 1 Codul penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal din 1969 şi în baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700 lei. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 24.09.2014.
Hotarare 2142/2014 din 24.09.2014La data de 24.09.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2014Faţă de cererea de amânare depusă de apărătorul ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 04.06.2014Faţă de lipsa martorului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 09.04.2014Administrare probe testimoniale.
Incheiere de sedinta din 12.02.2014Administrare probe testimoniale.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013Termen acordat, faţă de excepţiile invocate de apărătorul inculpatului.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului, în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 12.06.2013