A************ F********* P****** A M*********** A***
Recurent PÂRÂTC***** V*****
Intimat RECLAMANTA****** N******** P******** M*******
Intimat PÂRÂTAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul deciziei civile nr.1461/11.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr.4799/108/2013, formulată de reclamantul C***** V*****. Dispune îndreptarea erorii materiale în decizia civilă nr.1461/11.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr.4799/108/2013, în sensul că alineatele 1 şi 2 din decizie, corecte, sunt: „Prin sentinţa civilă nr.4579/06.06.2013 pronunţată în dosar nr.4799/108/2013 Tribunalul Arad a admis acţiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul C***** V***** în contradictoriu cu pârâtele A************ F********* P****** A M*********** A*** şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, şi în consecinţă a obligat pârâta A************ F********* P****** A M*********** A*** să îi restituie reclamantului suma de 3156 lei, achitată prin chitanţa seria TS4A nr.4074748/14.11.2008, reprezentând taxă de poluare, la care se adaugă dobânda legală calculată din ziua plăţii taxei - 14.11.2008 şi până la data restituirii efective şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 889,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivare s-a reţinut că prin acţiune, reclamantul C***** V***** a cerut în contradictoriu cu pârâtele A************ F********* P****** A M*********** A*** şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, obligarea pârâtei AFP a Municipiului Arad la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3156 lei, cu plata dobânzilor calculate conform art.120 alin. 7 şi art. 124 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.” În loc de „Prin sentinţa civilă nr.4579/06.06.2013 pronunţată în dosar nr.4799/108/2013 Tribunalul Arad a admis acţiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul Bădău Flavius Răzvan în contradictoriu cu pârâta A************ F********* P****** A M*********** A***, şi în consecinţă a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 1772 lei, achitată prin chitanţa seria TS4A nr.4321846/2.03.2010, reprezentând taxă de poluare, la care se adaugă dobânda legală calculată din ziua plăţii taxei - 2.03.2010 şi până la data restituirii efective şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivare s-a reţinut că prin acţiune, reclamantul Bădău Flavius Răzvan a cerut în contradictoriu cu pârâta A************ F********* P****** A M*********** A***, obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1772 lei, cu plata dobânzilor calculate conform art.120 alin. 7 şi art. 124 alin. 2 din Codul de procedură fiscală”, cum greşit s-a consemnat. Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia rectificată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din7 aprilie 2014.
Incheiere finala dezinvestire din 07.04.2014Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Arad în contradictoriu cu reclamantul C***** V***** împotriva sentinţei civile nr.4579/06.06.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.4799/108/2013. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 martie 2014.
Hotarare 1461/2014 din 11.03.2014